Manuale noi doar pentru 20% din cursanţi

0
329

Pentru anul şcolar viitor, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a prevăzut pentru judeţul Dolj 144.549 de manuale, ceea ce înseamnă că doar 20% din elevi vor primi cărţi noi. Ca şi în anii precedenţi, excepţie vor face doar bobocii de clasa I. Aceştia vor primi Abecedarul, dar şi Matematica în totalitate noi.

Şcolile pot intra în posesia manualelor şcolare chiar de astăzi. Reprezentanţii instituţiilor de învăţământ trebuie să se prezinte la sediul ISJ Dolj pentru a le ridica. Distribuirea lor se va face până la 15 septembrie, întrucât, deocamdată, Ministerul Educaţiei a livrat doar 43,79% din efectivul alocat de manuale, ceea ce înseamnă 63.307 cărţi. Potrivit şefului de depozit de la rechizite din cadrul ISJ Dolj, Brânduşa Gârgel, „elevii de clasa I vor primi toate cărţile noi, dar cei din clasele a II-a – a IV-a doar în proporţie de 50%. La gimnaziu se vor acorda cărţi noi doar pentru Limba Română în proporţie de 20%, iar pentru Matematică, de 30%. La liceu, procentul elevilor care primesc cărţi noi scade la 20% pentru ambele discipline”.