
Letonii au decis sâmbătă – în cadrul unui referendum – să-şi dizolve Parlamentul, deschizând astfel calea spre alegeri legislative anticipate în septembrie, a anunţat televiziunea publică LTV. Potrivit televiziunii, care a citat rezultate provizorii difuzate de Comisia electorală, 94,5 % dintre letoni au răspuns „Da” în favoarea dizolvării Parlamentului, cerută în 28 mai de fostul preşedinte Valdis Zatlers, ca urmare a refuzului camerei de a ridica imunitatea unui deputat suspectat de corupţie.