Sorana Cârstea a spart seria negativă în faţa Viktoriei Azarenka şi a învins-o azi la Wimbledon, unde se produseseră două dintre cele trei eşecuri în faţa bielorusei. Cârstea, locul 45 WTA, s-a impus în turul trei în faţa favoritei 12 de la turneul de Mare Şlem londonez, scor 7-6 (5), 3-6, 6-4, după două ore şi 18 minute de joc.
Sorana şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Wimbledon, ea jucând de trei ori până acum în turul 3 la turneul din capitala Angliei.
În turul trei, românca o va întâlni pe Emma Răducanu, locul 338 WTA, care a învins-o pe Marketa Vondrousova, locul 42 WTA.
În turul 3 se mai află şi Irina Begu.