Bulgari prinşi, la Calafat, de poliţiştii de frontieră români

0
819

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritoril al Poliției de Frontieră Dolj au depistat nouă cetățeni din Bulgaria , care au trecut ilegal frontiera în România.

În data de 30.06.2021, în jurul orei 17.00, ambarcația, ce se afla în misiune, aparținând S.T.P.F. Dolj a observat, pe un ostrov românesc din zona de responsabilitate, un grup de mai multe persoane,care desfășurau activități de agrement. “Lucrătorii noştri s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele nouă persoane sunt cetăţeni bulgari, care au declarat că au folosit o ambarcațiune și un ski -jet pentru a ajunge pe insulă, cu scopul de a desfășura activități de agrement. Toți au declarat că nu știau despre faptul că ostrovul respectiv este pe partea României și că deplasându-se pe acest ostrov trec ilegal frontiera de stat. În cauză, se derulează verificări cu privire la încălcarea regimului juridic al frontierei de stat, informând totodată persoanele în cauză de prevederile legale. Poliția de Frontieră Română informează publicul larg asupra faptului că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trecerea frontierei de stat a României de către persoane, mijloace de transport, mărfuri şi alte bunuri se face prin punctele de trecere a frontierei de stat autorizate, deschise traficului internaţional”, a precizat Radu Marian Adi, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj.