“Sprijinirea viitorului Siriei şi al regiunii”

0
551

Cu ocazia celei de a patra conferinţe de la Bruxelles cu tema “Sprijinirea viitorului Siriei şi al regiunii” ,comunitatea internațională s-a angajat să sprijine Siria și principalele țări care găzduiesc refugiați sirieni, în 2020 și ulterior, cu fonduri în valoare totală de 6,9 miliarde EUR. La această sumă, contribuția Uniunii Europene este de 71 % sau 4,9 miliarde EUR, respectiv 2,3 miliarde din partea Comisiei Europene și 2,6 miliarde EUR din partea statelor membre ale UE. UE și statele sale membre au contribuit cu cele mai multe fonduri la abordarea consecințelor crizei din Siria, mobilizând în total, din 2011, peste 20 de miliarde EUR sub formă de asistență umanitară, de stabilizare, de dezvoltare și economică.

Cea de a patra conferință de la Bruxelles, care s-a desfășurat virtual între 22 și 30 iunie și a fost coprezidată împreună cu Organizația Națiunilor Unite, a reunit toți actorii relevanți din peste 80 de țări și organizații internaționale. Aceștia au abordat în cursul discuțiilor situația actuală din Siria și din regiune și și-au reafirmat sprijinul față de eforturile depuse sub coordonarea ONU în vederea găsirii unei soluții politice cuprinzătoare la conflict. De asemenea, conferința a oferit o platformă unică de dialog cu societatea civilă.

naltul Reprezentant/vicepreședintele Josep Borrell a declarat: „În aproape 10 ani de război, jumătate din populația siriană a fost nevoită să își abandoneze casele. Peste jumătate de milion de persoane și-au pierdut viața. Pentru o întreagă generație de copii sirieni, singura realitate pe care o cunosc este cea a războiului. Viitorul lor și viitorul țării lor sunt ținute în continuare ostatice. Europa nu poate ignora această stare de fapt și nu o va face. Toți sirienii merită un viitor mai bun, pașnic. Astăzi i-am reunit pe toți actorii internaționali relevanți pentru a ne confirma angajamentul de a sprijini poporul sirian și eforturile ONU în vederea găsirii unei soluții politice cuprinzătoare și de durată la conflictul sirian.”

Comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič, a adăugat următoarele: „Sirienii continuă să trăiască în umbra războiului. Situația umanitară din Siria este în continuare disperată, pandemia de coronavirus accentuând și mai mult nevoile comunităților celor mai vulnerabile. UE se angajează să ajute în continuare poporul sirian și comunitățile-gazdă atât timp cât va fi necesar.”

Începând cu 2017, conferințele de la Bruxelles cu tema „Sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii” au reunit comunitatea internațională în sprijinul eforturilor ONU în favoarea unei soluții politice la conflict, în conformitate cu Rezoluția 2254 a Consiliului de Securitate al ONU. Conferințele au permis comunității donatorilor să ofere un sprijin umanitar și financiar vital pentru populația siriană și țările învecinate care găzduiesc refugiați sirieni. Aceste conferințe au oferit, de asemenea, o platformă care a permis reprezentanților organizațiilor neguvernamentale siriene, regionale și internaționale și ai organizațiilor societății civile să se întâlnească cu factorii de decizie în cadrul „Zilelor dialogului”.

În cursul celor patru dezbateri transmise în direct în cadrul Zilelor dialogului (22-23 iunie), reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale siriene, regionale și internaționale și ai organizațiilor societății civile au avut schimburi de opinii cu miniștri și factori de decizie de înalt nivel din UE, ONU, țările învecinate cu Siria și alți parteneri internaționali. Discuțiile online au abordat rolul femeilor, al tinerilor și al societății civile în construirea viitorului Siriei, răspunsul la nivel regional și redresarea în urma crizei provocate de coronavirus, sprijinirea și protejarea populației strămutate din Siria, precum și nevoile imediate care rezultă din situația umanitară.