Finlanda preia de la România preşedinţia Consiliului UE, sub sloganul “O Europă sustenabilă – Un viitor sustenabil”

0
456

Finlanda a preluat astăzi de la România preşedinţia Consiliului UE şi a adoptat sloganul ‘O Europă sustenabilă – Un viitor sustenabil’, relatează DPA.

Promovarea ‘leadership-ului global în privinţa acţiunii climatice’ al Uniunii Europene va fi tema centrală în timpul preşedinţiei finlandeze a blocului comunitar. Acest lucru înseamnă de asemenea un angajament faţă de neutralitatea climatică până în 2050, a precizat premierul Antti Rinne într-un discurs susţinut săptămâna trecută în parlament. Finlanda îşi propune de asemenea să apere valorile UE precum ‘statul de drept, drepturile omului, egalitatea şi democraţia’, potrivit premierului. Printre provocările cu care se confruntă UE în următoarele şase luni sunt ieşirea amânată a Marii Britanii din UE, programată acum să aibă loc la 31 octombrie.

Premierul în exerciţiu Theresa May a demisionat luna trecută după ce nu a reuşit să obţină aprobarea în parlament a acordului pe care l-a negociat cu Bruxellesul. Partidul Conservator se află în prezent în plin proces de alegere a unui lider, fostul ministru de externe Boris Johnson, susţinător al Brexit-ului, fiind marele favorit să devină viitorul premier.

Johnson s-a exprimat în favoarea redeschiderii negocierilor cu UE privind Brexit-ul, lucru pe care mai mulţi oficiali UE l-au respins ferm. Dacă nu va fi obţinut niciun acord până la 31 octombrie, Marea Britanie ar putea părăsi UE fără un acord, ceea ce ar crea probleme atât pentru Marea Britanie, cât şi blocul comunitar. (Sursa: Agerpres)