Euro U21: Spania pentru a 5-a oară

0
519
Spania – Germania 2-1, în finala de aseară, de pe Stadio Friulli, din Udine, (24.500 spectatori), după o desfăşurare în care ibericii au fost, neîndoielnic, vioara întâi, prin posesia balonului, redublare, pressing agresiv după pierderea acestuia. Mijlocaşul napolitan, Fabian Ruiz (23 ani) declarat cel mai bun jucător al turneului, Marc Roca şi Dani Olmo –MVP-ul partidei- au sclipit literalmente.  F. Ruiz (min. 7) şi D. Olmo (min.69) au marcat pentru echipa lor. Germanii, modeşti minute în şir, cu un Nubel –nesigur, un Baumgartl – neinspirat, şi lângă aceştia Jonatan Tah sau Suat Serdar chiar Dahoud, obosiţi, şi un Luca Waldschmidt, de la Friburg, lipsit de baloane utile, au avut un final mai inspirat când N. Amiri (min. 88) a redus din diferenţă. Mannschaft, care câştigase ediţia Euro U21 din 2017, învingând în finală 1-0 chiar Spania, s-a înclinat in faţa tehnicităţii superioare a „Rojita”. Doar Dani Ceballos, din echipa de acum 2 ani a mai fost folosit şi în actuala ediţie. Spania a câştigat Euro U21 în 1986, 1998, 2011, 2013 şi 2019.