CM 2018: Mbappe, noul rege al fotbalului

0
373

Franța a învins Argentina (4-3), în optimile de finală ale Cupei Mondiale la fotbal, după o partidă fabuloasă, care l-a anunțat pe Kylian Mbappe (19 ani), ca noua stea a fotbalului mondial. Presa europeană îi consacră spații generoase. „Mbappe a mâncat Argentina”, a titrat cotidianul spaniol „La Vanguardia”, iar „El Mundo” afirmă că jucătorul francez a luminat stadionul și a trimis pe Messi, în afara Mondialului. Cotidianul german „Suddeutsche Zeitung” (SZ) a titrat în franceză: „Liberte, Egalite, Mbappe”, reamintind că suma de 180 de milioane plătită, în vara trecută, de PSG lui AS Monaco, pentru cumpărarea jucătorului, a fost o bună afacere. Inclusiv presa argentiniană se înclină în fața talentului lui Kylian Mbappe și cotidianul „Clarin” opinează că jucătorul francez a constituit „un coșmar pentru echipa Argentinei, în optimile de finală. Două goluri (min. 64 și min. 68) și un penalty provocat (min. 13), după o cursă irespirabilă, în care apărătorii argentinieni au fost asfixiați”. În sprintul său, premergător primului gol din penalty, francezul a înregistrat o viteză de 37 kilometri pe oră, fiind comparat cu „Donatello”, din banda desenată „Țestoasele Ninja”. La faza respectivă, potrivit „Telefoot”, Kylian Mbappe a fost înregistrat că „a prins” 37 de kilometri pe oră, cu titlu de comparație fiind viteza lui Usain Bolt, la recordul său la 100 de metri (o medie de 37,58 kilometri pe oră). O asemenea viteză a mai înregistrat, în 2014, Arjen Robben, la partida Olanda – Spania. Potrivit FIFA, atacantul lui Bayern Munchen a fost considerat cel mai rapid jucător al lumii cu balonul la picior, devansând internaționalul englez Theo Walcott (35,7 kilometri pe oră). Ziua de glorie a lui Kylian Mbappe a dus Franța în sferturile de finală, unde va întâlni Uruguay-ul. Pele, personal, s-a entuziasmat de noul rege al fotbalului mondial.