Finala Champions League, Real Madrid – Borussia Dortmund, pe Wembley

0
571

În seara aceasta, cu două săptămâni până la startul Euro 2024, se închide sezonul european intercluburi, cu finala Champions League: Real Madrid – Borussia Dortmund, care începe la ora 22.00, pe Wembley (Digisport, Primasport).

Borussia Dortmund revine după 11 ani pe Wembley pentru o finală de Champions League, precedenta fiind pierdută cu Bayern Munchen, scor 1-2. Nemţii au mai jucat în ultimul act în 1997 şi au câştigat contra lui Juventus, scor 3-1.

Real Madrid e specialista competiţiei, având 14 trofee în palmares, ultimul fiind cucerit acum doi ani. Gruparea Blanco înfruntă în această ediție a Ligii toate echipele germane calificate: Union Berlin în grupă (1-0, 3-2), RB Leipzig în optimi (1-0, 1-1), Bayern în semifinale (2-2, 2-1), iar acum pe Dortmund.

Deşi a ratat aproape tot sezonul şi nu a fost inclus în lotul Belgiei pentru Euro 2024, Courtois va fi titular în seara aceasta. Dortmund are mai mulţi jucători care, în mod surprinzător, nu au prins Europenele: nemţii Brandt, Emre Can şi Hummels, olandezul Maatsen şi englezul Sancho.

Borussia Dortmund și Real Madrid s-au mai întâlnit de 14 ori până acum, de fiecare dată în Champions League, Borussia Dortmund având 3 victorii, Real Madrid 6, iar 5 meciuri s-au terminat la egalitate.

Carlo Ancelotti: „Am avut timp să ne pregătim pentru acest joc și văd un vestiar concentrat, plin de tărie psihică și foarte încrezător pentru a face față celui mai important joc al sezonului. Am mult respect pentru adversar și sper să iasă totul bine. Obsesia noastră este să concurăm, să dăm tot ce e mai bun în fiecare joc. Uneori lucrurile nu merg așa cum ți-ai dori… dar, evident, câștigarea Ligii Campionilor este ceva foarte important. Acestea fiind spuse, sezonul a fost deja foarte reușit, indiferent de ce se va întâmpla în finală”

Edin Terzic: „Suntem capabili să învingem orice adversar. Am avut o prestație foarte bună și ne-am câștigat locul în finală. Întâlnim o echipă extrem de puternică, care a experimentat de multe ori acest lucru, dar știm că totul este posibil într-un meci. Dacă am juca de zece ori cu Real Madrid, probabil că ar fi dificil să avem un bilanț pozitiv, dar într-un singur meci, în 90 de minute, sau în 120 de minute plus penalty-uri, suntem capabili să învingem orice adversar din lume”

Echipe probabile:

Real Madrid: Courtois – Carvajal, Nacho, Rudiger, Mendy – Valverde, Kroos, Camavinga – Bellingham – Rodrygo, Vinicius Junior. Antrenor: Carlo Ancelotti

Dortmund: Kobel – Ryerson, Hummels, Schlotterbeck, Maatsen – Emre Can, Sabitzer – Adeyemi, Brandt, Sancho – Fullkrug. Antrenor: Edin Terzic.

Arbitru: Slovako Vincic (Slovenia).