Rămâne în continuare incertă revenirea elevilor la 5 iunie a.c. în sălile de curs, fiindcă până atunci a început, de astăzi, o mini-vacanţă, prilejuită de Ziua Copilului, week-end-ul de sfârşit de săptămână şi sărbătoarea Rusaliilor, la 50 de zile de la Paşte. O nouă rundă de negocieri, între premier şi liderii sindicatelor din Educaţie, era anunţată, imediat după şedinţa de guvern, pentru aprobarea OUG cu creşterile salariale promise pentru profesori, dar respinse de aceştia. Deşi nu erau deloc de neluat în seamă. Ele prevăd o creştere de 1.000 lei brut lunar, pentru cadrele didactice şi câte 400 lei brut, pentru cele nedidactice, în timp ce salariul unui profesor debutant va creşte până la 4.000 lei în următorii 3 ani, conform celor promise de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Dacă guvernul „forţează” închiderea grevei, oferta salarială este declarativ refuzată. Şi iată ce ne spune Simion Hăncescu (FSLI): „Cererea profesorilor este de 2.000 lei brut pe lună. Liderii din teritoriu au repins oferta guvernului. Ei, membrii de sindicat, au început greva, ei decid dacă o opresc”. Deja toată tevatura începe să capete accente de circ sordid: Simion Hăncescu şi Marius Ovidiu Nistor, după 8 zile de grevă generală efectivă, se comportă deja ca nişte staruri stranii de cinema. Ei solicită şi plata perioadei de grevă. Negocierea, aşa cum e descrisă, seamănă cu una de… piaţă. Necesitatea creşterii salariilor profesorilor este indiscutabilă. De necontestat. Că aceasta ar trebui făcută în funcţie şi de criteriile de performanţă (vine Evaluarea Naţională şi BAC-ul şi avem oglinda) este o realitate, dar nimeni nu discută aşa ceva, fiindcă toate datele sugerează un act educaţional de o calitate îndoielnică, folosind un eufemism. Unul dintre motive este salarizarea critică. Care dăinuie. Dar nu e singurul. Ajungând aici avem o dilemă: satisfăcându-se integral doleanţele, nu uşor suportabile, impactul bugetar ducându-se undeva la 2,7 miliarde lei pentru cele 6 luni care au mai rămas, se garanează un reviriment în sistemul de educaţie? Nu e momentul unei astfel de întrebări anacronice. O eroare impardonabilă a guvernului a fost alocarea unui buget de numai 2,1% din PIB, cel mai mic buget, raportat la produsul intern brut, din istoria recentă a României. Aici a greşit guvernul. Dar au greşit şi liderii de sindicat, pe tot parcursul grevei lor generale. Nu în susţinerea firească a unor doleanţe, e drept peste limita suportabilă, cât în faptul că n-au probat înţelegerea de circumstanţă pentru momentul calendaristic ales (Evaluare Naţională, BAC, încheierea situaţiei anului şcolar) ceea ce nu probează altceva decât o lipsă de empatie, fără margini, faţă de elevi. Pe care şi i-au dorit aliaţi, ceea ce nu s-a mai pomenit. Transferul culpelor, delegarea răspunderilor, asupra unor instanţe vagi veşnic exterioare, semne de carenţă vitală, rămân expresia nevredniciei proprii. Şi ceea ce avem azi, la toate palierele societăţii, în multe locuri o adunătură debilă, este o răzbunare a Educaţiei. A şcolii prost făcute. Ne-am lămurit şi cu „România Educată”, dar la noi mereu alţii sunt vinovaţi. Liderii de sindicat au jucat tare, cum se spune, au avut de partea lor, o susţinere largă, dar totul are o limită, un capăt de drum: şcoala trebuie reluată, şi, pe parcurs, luptat pentru corecţiile salariale care pot fi făcute. Fiindcă nu toate sunt posibile, dacă ne vrem oameni raţionali.
