Modificări în Programul Zilelor Municipiului Craiova

0
1072

Programul evenimentelor ce urmau să aibă loc în aer liber astăzi,  1 iunie 2021, cu ocazia Zilelor Municipiului Craiova, a suferit următoarele modificări:

  • Activitățile sportive demonstrative ce urmau să aibă loc marți, 01 iunie 2021, pe strada A.I. Cuza, programate de Direcția de Sport și Tineret Dolj, SCM Craiova, Asociația Teqball și structuri sportive din Craiova se vor muta în Sala Polivalentă din Craiova, începând cu ora 9.00. Astfel, se anulează și dispoziția de închidere a circulaţiei rutiere pe strada A.I. Cuza, care era valabilă în perioada 31.05.2021, ora 18.00 – 01.06.2021, ora 23.00.
  • Evenimentul Spectacolul Regatul Copilăriei, programat marți, 01 iunie 2021, la Teatrul de Vară din Parcul Romanescu, se va muta la sediul Teatrului Colibri, începând cu aceeași oră: 18:00, marți 01 iunie 2021.
  • Celelalte evenimente programate în Parcul Nicolae Romanescu vor fi amânate pentru o dată ce va fi anunțată ulterior (activitățile din zona Zoo – Grădinița Căsuța cu Povești, respectiv Ziua Porților Deschise la Serele RAADPFL).

Modificările au intervenit din cauza previziunilor meteo transmise de către Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie – cod galben de instabilitate atmosferică – ce nu permit desfășurarea de evenimente în aer liber.