Copiii, aşteptaţi de ziua lor la Biblioteca Judeţeană

0
386

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” marchează și anul acesta Ziua Internaţională a Copilului. Cu acest prilej, în curtea instituției se desfăşoară astăzi, 1 iunie, începând cu ora 10.00, mai multe ateliere la care copiii sunt invitați să participe. Astfel, cei mici pot realiza aranjamente florale (grație implicării florăriilor „Iris” și „Magnolia”), pictură pe plicuri (Art Mail) – îndrumător  Cristina Oprea, coşuleţe din hârtie reciclată, brăţări şi semne de carte, dar și păpuşi din aţe şi resturi textile

Cu același prilej, Biblioteca Județeană organizează un concurs de  desene pe asfalt având ca temă „Eroi din cărţile de poveşti”, cele mai bune urmând a fi premiate. Tot aici se deschide astăzi un stand de cărţi cu vânzare, pentru copii, al Editurii AIUS și are loc lansarea volumului „Iepuraş  Pictoraş”, semnat de Cristina Oprea. Programul de 1 Iunie mai cuprinde un moment artistic susținut de doi utilizatori artişti ai bibliotecii – Camelia Rogojinaru (muzică populară) şi  Ştefania Mitrică (vioară).

De asemenea, vor fi premiați participanţii la concursul județean de creație în limba engleză „O poveste pentru tine”, care s-a desfășurat pe data de 24 mai a.c., la sediul bibliotecii, reunind peste 20 de echipaje formate din elevi din clasele a VI-a și a VII-a.