Noua Constituţie nord-coreeană afirmă statutul „de stat dotat cu armă nucleară”

0
348

Noua Constituţie a Coreei de Nord prevede, pentru prima oară, statutul său de putere nucleară, potrivit unui text oficial, care complică în continuare eforturile comunităţii internaţionale de a convinge Phenianul să abandoneze arma atomică, pe care o dezvoltă în complexul nuclear de la Yongbyon, după cum atestă imaginile din satelit. Textul noii Constituţii, revizuită în cursul unei sesiuni parlamentare, la 13 aprilie a.c., postat pe siteul nord-coreean oficial Naenara („neamul meu”), prevede: „Preşedintele Comisiei naţionale de apărare, Kim Jong-il, a făcut din ţara noastră un stat invincibil în termeni de ideologie politică, un stat dotat cu armă nucleară şi o putere militară invincibilă, deschizând calea construcţiei unei naţiuni puternice şi prospere”. Precedenta Constituţie, revizuită la 9 aprilie 2010, nu includea termenii „stat dotat cu armă nucleară”. Comisia naţională de apărare face parte dintre organismele esenţiale ale regimului nord-coreean. Ea a fost prezidată de Kim Jong-il, conducătorul ţării, până la moartea sa, în decembrie 2011. Ţara este condusă acum de fiul său, Kim Jong-un. Astfel de declaraţii „subliniază faptul că Nordul nu intenţionează să abandoneze programul său nuclear, indiferent de circumstanţe”, estimează Institutul coreean pentru unificare naţională, subvenţionat de Seul. „În cazul în care ar exista o cerere imperativă la masa negocierilor pentru abandonarea armei nucleare, nord-coreeni vor răspunde că aşa ceva încalcă Constituţia lor”. Acest text revizuit este, „cu siguranţă, o nouă veste proastă pentru participanţii la negocierile în şase”, a adăugat Kim Keun-sik, profesor la Universitatea Kyungnam, din Changwon. Discuţiile celor şase reunesc cele două Corei, Rusia, SUA, Japonia şi China şi vizează convingerea Phenianului de abandonare a programului său nuclear, în schimbul unor ajutoare umanitare importante. Aceste negocieri, găzduite de Beijing, au intrat într-un punct mort după decembrie 2008. Phenianul s-a retras oficial în aprilie 2009, cu o lună înainte de a proceda la al doilea test nuclear. Noua Constituţie urmăreşte, mai presus de toate, să elogieze liderul defunct, Kim Jong-il, opinează acelaşi Kim Keun-sik. Altminteri, Constituţia va fi, în continuare, amendată, argumentând că nu trebuie acordată o importanţă excesivă acestui text.