Două într-una: băut la volan şi fără permis de conducere

0
628

În noaptea de 29/30 aprilie a.c., polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega au depistat un bărbat de 37 de ani, din comuna Giubega, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Nouă”, din localitate. Întrucât acesta prezenta halena alcoolică, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.