“Avem nevoie de o Convenție pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a relansa proiectul Uniunii Europene”

0
455

Prezent la Strasbourg, la ultima sesiune a Conferinței privind Viitorul Europei, eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat convocarea unei Convenții pentru schimbarea tratatelor europene cu scopul de a relansa proiectul Uniunii Europene. Propunerea formulată de eurodeputatul român, membru în Conferința privind Viitorul Europei, este de altfel susținută activ de mai mulți participanți din cadrul acestui for și urmează să fie inclusă în rezoluția legislativului european de săptămâna viitoare.

“Am participat activ la lucrările Conferinței privind Viitorul Europei. A fost un exercițiu democratic deschis și transparent, în care am preluat punctele de vedere venite de la cetățeni și de la reprezentanții partenerilor sociali și ai societății civile. Dezbaterile nu au fost mereu ușoare, însă am elaborat împreună un document care integrează toate propunerile constructive privind viitorul Europei. M-a bucurat faptul că propunerea mea privind crearea unui plan integrat pentru educație la nivel european și intensificarea eforturilor europene în materie a fost preluată în concluzii.

Dar, pentru a putea răspunde cu adevărat la toate aceste așteptări este nevoie de mai mult. Este nevoie de o relansare a proiectului european care poate să vină de la o Convenție care să genereze schimbări ale tratatelor europene. În aceste vremuri dificile, Uniunea Europeană trebuie să își ofere noi orizonturi tinzând spre mai multă solidaritate, integrare și protecție pentru cetățenii europeni. Mesajul Conferinței privind Viitorul Europei este clar, iar larga majoritate a reprezentanților Parlamentului European împărtășește această viziune” a declarat, în concluziile Conferinței privind Viitorul Europei, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu.

Conferința privind Viitorul Europei a permis un dialog între cetățeni, reprezentanți ai societății civile și ai partenerilor sociali și aleși de la nivel național și european privind acțiunile viitoare ale Uniunii Europene. Ideile și propunerile au fost integrate într-un document-sinteză aprobat prin consens în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei. În data de 9 mai, reprezentanții instituțiilor europene urmează să decidă asupra modului în care aceste propuneri urmează să fie implementate, dar și să identifice următoarele direcții de acțiune. În contextul războiului din Ucraina, majoritatea grupurilor politice europene au solicitat convocarea unei Convenții care să discute despre modificarea tratatelor europene pentru a face Uniunea Europeană mai eficientă și mai apropiată de cetățeni.