Emmanuel Macron incită omologii europeni la încheierea campionatelor de fotbal

0
526

După ce premierul francez a anunţat marţi că „sezonul 2019-2020 nu se va relua”, anunţa care a generat nemulţumiri în rândul conducătorilor de cluburi, precum Jean Michel Aulas, preşedintele Ol. Lyon, Emmanuel Macron doreşte ca decizia respectivă să fie îmbrăţişată şi de guvernele ţărilor europene cu campionate puternice. Potrivit cotidianului francez Le Parisien, Roxana Mărăcineanu, ministrul francez al Sporturilor, s-a întreţinut cu omologii săi, pentru armonizarea între ţările europene a unei decizii în privinţa încheierii sezonului de fotbal. Dacă Angela Merkel, cancelarul german, n-are momentan un punct de vedere ferm privind Bundesliga, ministrul italian al Sporturilor, Vicenzo Spadafora a fost clar: „Deciziile care se iau în alte ţări precum Franţa, ar putea pune Italia pe linia Europeană. În Spania, şeful guvernului, Pedro Sanchez, a anunţat că echipele din Ligă s-ar putea antrena de luni, cu respectarea condiţiilor de securitate medicală. În Anglia, guvernul se arată prudent, dar deschis în faţa proiectului „Restart” elaborat de Premier League, care prevede potrivit presei reluarea antrenamentelor pe 18 mai şi al campionatului pe 8 iunie cu porţile închise şi un număr mic de stadioane pentru limitarea deplasărilor. Situaţia sanitară variază de la o ţară la alta, şi o măsură unitară este greu de convenit. UEFA a refuzat deocamdată să comenteze după ce preşedintele comisiei medicale a FIFA, Michel Hooghe s-a arătat sceptic în privinţa reluării campionatului în acest sezon.