Nu se prea vorbeşte de aşa ceva, altele sunt temele de discuţie apăsătoare, precumpănitor politice, deşi dacă n-ar fi plouat în zilele din urmă starea de vegetaţie a grâului, ceea mai importantă cultură cerealieră, chinuită după o iarnă fără zăpadă, era ameninţată şi anunţa un prăpăd în lumea producătorilor agricoli. Şi aşa puşi la grea încercare, prin tot ceea ce se întâmplă, în jurul nostru. A plouat însă, pe alocuri chiar consistent, în zilele din urmă, o să mai plouă, sună avertismentele meteo şi Doljul este pe cod galben. O secetă instalată în buza primăverii ne mai lipsea pentru a aduna greoi lacrimile tristeţii. 165.000 de hectare sunt cultivate din toamnă, cu grâu, alte aproape 40.000 cu orz, culturi agricole care s-au întremat bine în zilele din urmă şi promit ca de Sf. Gheorghe, cum spune tradiţia, să nu se mai vadă cioara din ele. Dar în discuţie intră şi alte culturi agricole. Prognozele meteo ne mai încredinţeză că pentru această perioadă precipitaţiile vor fi apropiate de cele normale. Sigur că după o iarnă lungă, excesiv de lungă, multora le e dor de timp frumos. Pentru agricultori însă, şi Doljul contează în orice discuţie pe această temă, există numai timp necesar şi timp potrivnic. Frumosul şi urâtul sunt noţiuni mult mai relative decât ne închipuim noi orăşenii. Bucuria nu e bucurie, decât atunci când e întreagă. Îngrijorarea se mulţumeşte cu mai puţin. Prin amabilitatea directorului executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, Sorin Agapie, am intrat în posesia unor imagini surprinse, în nu puţine locuri din Dolj, care ajută la formarea unei impresii, cât de cât tonice. Întreaga viaţă socială are nevoie de o linişte lăuntrică. Şi o colectivitate trează nu trebuie să dispreţuiască evenimentele care o ţin trează. Aşadar, primăvara s-a instalat în drepturile ei depline, ca o poruncă a existenţei. Magnolia e înflorită. Ea este arcul de triumf al mereu repetatei renaşteri a naturii. Văd primăvara venind şi nu mai continui, fiindcă totul intră în regula jocului acestui anotimp, care e destin. Aceste zile din urmă înnourate, adică frumoase din punctul de vedere al producătorilor agricoli, din câmpia Doljului, obosiţi de atâta aşteptare, readuc speranţa. Pentru o vreme. A lor, a celor care de atâtea ori s-au aplecat să înţeleagă pământul, să-l ia în pumni şi să-l sărute. Fără ei nu se poate. Dar uităm mereu asta. Iar ei rămân mereu obsedaţi, de cum va fi vremea. Fiindcă de ea depind covârşitor şi de ei depindem şi noi, chiar dacă mereu rămânem indiferenţi la frământările lor.
