Turcia: Alegerile municipale s-au soldat cu victoria opoziţiei

0
321

Se vorbeşte deja de cea mai gravă înfrângere a partidului islamo-conservator (AKP) aflat la putere, în alegerile municipale de duminică. Rezultatele definitive vor fi oficializate în cursul zilei de astăzi, dar principalul partid de opoziţie CHP (social-democrat) a revendicat victoria la Istanbul, Ankara, Izmir, Bursa, Antalya. De la sediul partidului său din Ankara şi în faţa unei mulţimi abătute, neobişnuit de tăcute preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis că va respecta „decizia naţiunii”. La rândul său liderul CHP, Ozgur Ozel, a spus: „Alegătorii au ales să schimbe chipul Turciei”. Preşedintele Erdogan, de 21 de ani la putere îşi pusese toată nădejdea în câştigarea Istanbulului „bijuteria ţării”, capitala ei economică şi culturală, al cărui primar fusese în anii 90. candidaţii AKP au câştigat totuşi în Anatolia (Konya, Kaysery şi Erzurum) dar şi la Rize şi Trabzon.