Polițiștii au descins în Caraula și Vârtop

0
825

Ieri, polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița, împreună cu colegi din cadrul Poliției Municipiului Băilești și jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Craiova, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, trei în comuna Caraula, la locuințele a trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani și două în Vârtop, la locuințele unui tânăr de 24 de ani.

Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești.

În fapt, la data de 28 martie a.c., un bărbat din Caraula a sesizat faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras 100 de kg de semințe de floarea soarelui, soiuri hibrid, precum și produse fitosanitare, în valoare de aproximativ 50.000 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate, bunurile au fost găsite, recuperate și restituite persoanei vătămate.

Doi tineri din comuna Caraula au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, față de unul dintre ei fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. La una dintre locuințele tânărului din comuna Vârtop au fost găsite două pistoale calibrul 8 mm și o armă de foc calibrul 5,5 mm, neletale, din categoria celor supuse autorizării, 83 de cartușe calibrul 8 mm, 117 proiectile metalice și un cuțit cu lama de 18 cm.

În cauză a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii continuă cercetările în cele două cauze, sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.