Mercenarii din Ucraina

0
245

# Va ţine seama liderul vreunui stat vestic de declaraţia Papei Francisc potrivit căruia creşterea cheltuielilor pentru înarmare este o„nebunie”?

#De ce nu lansează, nu suţine sau chiar boicotează SUA o misiune de mediere în conflictul din Ucraina?

# Până unde merg SUA (şi NATO) cu susţinerea militară a Ucrainei?

#Ce ar însemna neutralitatea Ucrainei, formulă vehiculată în ultimul timp?

APELUL PAPEI FRANCISC. În primăvara lui 1999, în timpul bombardamentelor  asupra fostei Iugoslavii, pornite de cuplul Bill Clinton (preşedintele SUA) şi Madeleine Albright (secretarul american de Stat), în preajma Paştelui catolic, Papa Ioan Paul al II-lea s-a pronunţat pentru un armistiţiu care să se extindă şi la Paştele ortodox, dar nimeni de la Washington nu a vrut să audă de aşa ceva. Şi nici nu este de mirare, întrucât şi şeful Casei Albe şi„doamna secretar de Stat”, cum era apelată cea care deţinea această funcţie, s-au dovedit oameni fără frică de Dumnezeu! Azi, în condiţii şi mai complicate, singura voce a raţiunii, lucidităţii şi răspunderii faţă desoarta păcii şi liniştii pe glob s-a auzit de la Vatican, Papa Francisc nemaiacceptând să stea de-o parte în faţa escaladării accelerate a cursei înarmărilor şi a teribilei creşteri a încordării internaţionale.La 24 martie, agenţia „Reuters” informa căSuveranul Pontif  a criticat ţările Vestice care-şi măresc cheltuielile de înarmare, întrucât, din punctul lui de vedere, având în vedere tot ce se petrece în prezent în Ucraina „răspunsul real nu implică mai multe arme”. Ceea ce se petrece în prezent în acea ţară este un rezultat al „vechii logici a puterii, care încă domină aşa numita geopolitică”.„Răspunsul real nu implică mai multe arme şi mai multe sancţiuni.”„Mi-a fost ruşine când am citit că un grup de state s-a angajat să cheltuiască două procente din PIB pentru achiziţionarea de armament, ca răspuns la ce se întâmplă în prezent. O nebunie !”După părerea Papei, este nevoie de „un mod diferit de a guverna lumea globalizată, nu arătându-ţi dinţii, aşa cum se face acum, ci de o modalitate diferită de a încadra relaţiile internaţionale.” Este adevărat, Suveranul Pontif nu a opinat cum se poate face aşa ceva. În context, semnalăm că printre ţările care au crescut procentul din PIB destinat apărării (citeşte înarmările) se află şi România, Klaus Iohannis fiind printre primii lideri din NATO, care, la 1 martie a.c., a anunţat această decizie, precizând că,de la 2% procentul creşte la 2,5%. Cum se vede, prima grijă a liderilor vest-europeni este sporirea cheltuielilor militare şi nicidecum lansarea unei iniţiative de pace! Din această perspectivă cred că este de strictă actualitate întrebarea de ce SUA nu lansează, nu sprijină şi nu încurajează nici un fel de mediere? Cred că răspunsul stă într-o zicere care circulă pe Facebook: „SUA vor lupta cu Rusia până la ultimul ucrainean!” Trist, dar adevărat! Şi asta în contextul care mor civili şi militari cu duiumul, se înregistrează mari pagube materiale, iar economia multor ţări are enorm de suferit. În timpul acesta comenzile militare în SUA  se fac în cascadă, economia americană  nu e în criză, dimpotrivă!

AFLUENŢA MERCENARILOR. Când, în toamna lui 1968 am ajuns în redacţia revistei LUMEA, soarta a vrut să mă ocup de problemele africane, continent pe care încă erau proaspete isprăvile mercenarilor din provincia Katanga a statului Congo, cu capitala Libreville (ţară numită Zair pe timpul lui Mobutu) care şi-a reluat vechiul nume devenind Republică Democrată, în vreme ce capitala se cheamă Kinshasa. Provincia Katanga, cea care-şi declarase secesiunea, are o suprafaţă puţin mai mare decât a României, şi e plină de bogăţii ale subsolului precum cupru, uraniu şi îndeosebi diamante, ceea ce şi explică interesul unora de afară pentru secesiunea ei, pentru care au recurs la serviciile unor mercenari francezi, Trinquier, Roger Faulgues  şi Bob Denard, şeful lor, Mad Hoare, britanic, Jean Schramme, belgian, Rolf Steiner, neamţ. Cum mizele Katangăi erau uriaşe, multe ţări vest-europene  „şi-au băga coada”, sprijinind financiar, militar şi chiar cu forţe militare lupta pro sau antikatangheză. Până la urmă secesiunea eşuat, provincia rămânând în componenţa statului Congo – Kinshasa. Mercenari au reapărut pe alt front secesionist, în Biafra, provincie a Nigeriei unde se află  cele mai mari rezeve de petrol ale acestei ţări, şi în care s-a declanşat un sângeros război civil (iulie 1967 – 15 ianuarie 1970). Şi în Biafra au venit mercenari, care abia-şi terminaseră aventura katangheză, ei fiind completaţi din cei din a doua generaţie. Au pierdut şi în Biafra, vorba vine, dat fiind că nu le-au fost afectate deloc conturile aprovizionate de angajatorii lor occidentali. Eşecul biafrez nu a coincis cu dispariţia lor de pe scena africană, ei conducând ulterior chiar blovituri de stat, ca în „arhipelagul parfumurilor”, Seychelles, ori tentative de lovituri de stat în Benin (fostul Dahomey) şi Angola. Urmaşii lor au fost prezenţi în Irak după intervenţia americană din martie 2003. Se poate spune fără a greşi că războiul din Irak a însemnat şi revenirea în forţă a armatelor de mercenari care au câştigat teren într-o lume a conflictelor fără sfârşit. Ei acţionează acum în cadrul unor companiilor private, al căror top este condus Blackwater Wordwide, rebotezată, în 2009, Xe Services LLC şi  Academi, în 2011. Au înfiinţat-o Erik Prince şi Al Clark, în 1997. Din ea fac parte puşcaşi marini, membri ai Beretelor Verzi, veterani, paraşutişti, ex-poliţişti sau foşti angajaţi ai serviciilor secrete. Li se zice „soldaţi ai norocului”, ei fiind consideraţi soldaţi de elită. Academi de azi, fosta Blackwater Worldwide, despre care se zice nu fără temei că este „cea mai puternică armată privată din lume”, este şi cea de numele căreia se leagă scandaluri referitoare la modul în care a acţionat în Irak. Se citează masacrul din Piaţa Nisur, din Bagdad, când, la 16 septembrie 2007,  patru mercenari din Blackwater au ucis 14 civili irakieni, ei fiind judecaţi de crimă de un tribunal federal din Washington. Se zice că,în urma serviciilor sale din Irak, a câştigat peste 1,4 miliarde dolari după 2004. „Academi beneficiază de cea mai mare bază de antrenament, în Carolina de Nord (circa 3.000 de ha). Oficial, această armată de mercenari are 20.000 de soldaţi, 20 de avioane, o flotă de vehicule şi sute de câini de război. Ea a acţionat în Irak şi Afganistan,  iar după uraganul Katrina, din SUA (2005), a fost chemată să păzească străzile din oraşul devastat New Orleans.” În atare context, nu este de mirare că războiul din Ucraina a devinit şi el un „rai al mercenarilor”. Sigur, în acest ultim caz ,sunt nişte nuanţe interesante. Astfel, presa străină vorbeşte despre mercenari doar în cazul membrilor companiei ruseşti „Wagner”, pe care, în ultimii ani, am întâlnit-o în ştiri despre acţiunile antijihadiste din Africa de Vest. În schimb, despre cei care acţionează de partea Ucrainei, aceleşi surse ce pleznesc de obiectivitate susţin că este vorba despre „voluntari”. Este adevărat, şi ei sunt dotaţi cu arme sofisticate şi mai ales au contracte beton, se vehiculează ştirea că sunt plătiţi cu sume fabuloase. Un articol apropiat de realitate am găsit în „Courrier International” din 5.03.2022, care are titlul: „Războiul din Ucraina se face şi prin mercenari interpuşi”. „Se spunea că (acei) combatanţi din grupul Wagner erau la muncă cu săptămâni înaintea invaziei ruseşti(…). Acum, mercenarii afluesc în număr foarte mare în Ucraina. Atât pentru a lupta  alături de trupele ruseşti, cât şi pentru a fi alături de armata ucraineană. Motivul principal de a practica merceneriatul: “banii”. Vineri, 4 martie, cotidianul britanic „The Times” publica oferte de angajare în Ucraina însoţite de de remunerări între 1.000 (o mie!) şi 2.000 (două mii) de dolari pe zi. „Jobul nu este fără riscuri, dar cu cei circa 60.000 de dolari pe lună, se plăteşte bine.” (…). Siteul de informaţii Eye (MEE) a reluat anunţul făcut de Silent Professionnals, care recenzează ofertele de serviciu din domeniul apărării şi securităţii. Angajatorul, care spune că e din SUA, caută „agenţi de extracţie şi de protecţie” spre „a realiza operaţiuni de evacuare  de indivizi şi de famillii de-a lungul Ucrainei”. Doi merceneri de origine turcă, dar cu naţionalitate europeană dau asigurări la MEE că alte societăţi recrutează militari pentru operaţiuni similare, remuneraţi cu sume între 2.000 şi 3.000 de euro pe zi. Există voluntari, este adevărat, a spus unul dintre ei, referindu-se la „Legiunile internaţionale de apărare a teritoriului ucrinean”, care ar avea 16.000 de combatanţi. „Dar profesioniştii continuă să vină”, adaugă el. Întrebat dacă sunt şi francezi, el  declara că, la 2 martie, erau în drum spre Ucraina o mie de inşi. „O sută dintre ei provin din Legiunea străină franceză”, declară el unui jurnalist. „Legiunea i-a sfătuit să nu ia nici un document de identificare cu ei”. Afirmaţia a fost dezminţită din ministerul francez de Externe. Este adevărat, oficial, nicăieri, nici un stat civilizat vestic nu a recunoscut că autorizează atare deplasări în zonele de conflict. Cu toate astea, mercenarii se înmulţesc precum ciupercile după ploaie în atare vremuri foarte tulburi…

Dumitru Constantin