Grozav şi Latovlevici, daţi afară de Kisvarda

0
657

Clubul din prima ligă din Ungaria, Kisvarda, le-a reziliat contractele jucătorilor români Gheorghe Grozav (29 de ani) şi Iasmin Latovlevici (34 de ani), după ce aceştia au plecat fără permisiune în România. Oficialii clubului maghiar spun că jucătorii au dat dovadă de iresponsabilitate, după ce au plecat săptămâna trecută în România, iar marţi nu s-au prezentat la o întâlnire a jucătorilor cu staff-ul tehnic.

“Cei doi jucători nu s-au prezentat la şedinţă pentru că au plecat fără permisiunea clubului. În actuala situaţie în care punem mare accent pe siguranţă, acţiunile lor sunt intolerabile, reprezintă o încălcare gravă a contractului cu clubul. În această perioadă nu îi putem trata diferit pe jucătorii din lot şi oricât de mult ne-a ajutat Gheorghe Grozav în trecut, ceea ce a făcut este de neiertat. Nu îi contestăm meritele şi îi mulţumim pentru ceea ce a făcut pentru echipă. În ceea ce îl priveşte pe Iasmin Latovlevici, el nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor”, au spus conducătorii clubului.

Grozav şi Letovlevici mai aveau contracte până în vară cu formaţia maghiară, la care mai joacă alţi 3 români: portarul Mihai Mincă, fundaşul Cornel Ene şi mijlocaşul Claudiu Bumba.