Coronavirus în lume: Există un risc de criză alimentară mondială

0
734
Există un risc de ”penurie alimentară” pe piața mondială din cauza tulburărilor legate de Covid-19 în comerțul internațional și în lanțurile de aprovizionare cu alimente, au avertizat președinții agențiilor ONU și Organizația Mondială a Comerțului.
”Incertitudinile privind disponibilitatea hranei a declanșat un val de restricții la export”, provocând ”o penurie pe piața mondială”, au declarat într-un rar comunicat comun chinezul Qu Quomgyu, care conduce Organizația pentru alimentație și agricultură din cadrul ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, și brazilianul Roberto Azevedo, director al Organizației Mondiale a Comerțului.
Pentru cele trei organizații care tratează sănătatea, alimentația și comerțul la nivel mondial, este ”important” să se asigure schimburi comerciale, ”în special pentru a evita penuria alimentară”, au indicat ei în textul comun.
Cele trei organizații sunt îngrijorate cu privire la ”încetinirea circulației muncitorilor în industria agricolă și alimentară” care blochează numeroase agriculturi occidentale, iar ”întârzierile la granițe pentru containerele” cu bunuri ”duce la ”irosirea produselor perisabile și creșterea risipei de hrană”.
Ei au subliniat de asemenea nevoia de a ”proteja” angajații din producția alimentară, muncitorii din industria procesării hranei și pe cei din distribuție, pentru a ”minimiza răspândirea virusului în sectorul lanțului de aprovizionare alimentară”.
”Când vine vorba de protejarea sănătății și bunăstării concetățenilor, țările trebuie să se asigure că toate măsurile comerciale nu perturbă canalul de aprovizionare cu alimente”, au adăugat șefii celor trei organizații. (Hotnews)