Tottenham Hotspur a câştigat derby-ul etapei a 31-a din Premier League, 3-1 pe Stamford Bridge cu Chelsea, după ce a fost condusă cu 0-1. A fost prima victorie a lui Spurs pe terenul rivalei din Londra după 28 de ani. La cinci puncte în spatele rivalilor, campioana avea nevoie de un succes pentru a reintra în cursa entru locul 4, ultimul care asigură prezenţa în Champions League. Morata a deschis scorul în minutul 30, dar Eriksen a egalat până la pauză. Fără golgheterul Harry Kane, accidentat, Spurs l-au avut în zi de graţie pe Delle Alli, care a reuşit o dublă în repriza secundă.
3-1 pentru Tottenham pe Stamford Bridge şi Chelsea e pe locul al cincilea, cu 56 de puncte, iar Tottenham, echipa de pe locul al patrulea, are deja opt puncte avans. Pe trei e Liverpool, cu 66 de puncte şi un meci în plus, United are 68 de puncte, iar City, viitoarea campioană, a strâns deja 84 de puncte.