Ankara-Tel Aviv: Tensiuni ridicate!

0
464

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan,  l-a acuzat, astăzi, pe Benjamin Netanyahu de „terorism” după ce premierul israelian a respins „lecţiile de morală” ale Ankarei, în urma confruntării care a avut loc vineri între Gaza şi Israel. Într-un discurs televizat, rostit la Adana, în sudul Turciei, în faţa partizanilor săi, Benjamin Netanyahu a fost etichetat „ocupant de teritorii” şi, în acelaşi timp, „terorist”. „Ceea ce faci tu palestinienilor oprimaţi va rămâne în istorie şi nu vom uita niciodată”, a spus preşedintele turc, care acuzase Israelul, sâmbătă, de comiterea unui atac inuman. Pe contul său Twitter, Benjamin Netanyahu a reacţionat, afirmând că armata cea mai etică a lumii „nu ia lecţii de morală” din partea celui care a bombardat civili, fără discernământ, de-a lungul anilor.