În Serbia s/a încheiat vineri campania pentru alegerile prezidenţiale de duminică, în care prim-ministrul actual, Aleksandar Vucic, este văzut drept marele favorit, conform sondajelor care îl dau învingător chiar din primul tur de scrutin, relatează EFE.
Aproximativ 6,8 milioane de cetăţeni cu drept de vot din Serbia, stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană, îl vor alege dintre cei 11 candidaţi pe viitorul şef al statului pentru un mandat de cinci ani. Sondajele preelectorale îl dau învingător pe Vucic chiar din primul tur, cu un scor între 53% şi 56%. Fostul ultranaţionalist convertit în europenist, care şi-a menţinut popularitatea în pofida măsurilor de austeritate impuse din 2014 din funcţia de prim-ministru, a susţinut că a salvat ţara de la faliment şi că Serbia ‘se află pe drumul cel bun’.
Între cei zece rivali ai lui Vucic se află fostul ministru de externe Vuk Jeremic şi actualul Avocat al Poporului, Sasa Jankovic, ambii de orientare centristă şi neînscrişi în niciun partid politic. În timpul campaniei, Jeremic a subliniat că problemele principale ale Serbiei sunt ‘prăbuşirea economiei’ şi nivelul scăzut de trai, el prezentându-se drept singurul capabil să-l învingă pe Vucic într-un ipotetic tur doi.
Un alt candidat este ultranaţionalistul Vojislav Seselj, achitat în urmă cu un an pentru crime de război de Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, şi care se opune aderării Serbiei la UE, preconizând în schimb strângerea relaţiilor cu Rusia.
O surpriză este tânărul Luka Maksimovic, alias ‘Beli’, ce se prezintă drept candidat al unei platforme civice şi a cărui viziune satirică asupra problemelor ţării a atras un sprijin considerabil printre votanţii cei mai tineri. ‘Este nevoie de cineva nou, iar acela sunt eu’, a declarat Beli, care, potrivit unor sondaje, s-ar putea clasa pe locul al doilea la scrutinul de duminică, după Vucic.