Grădiniţa „Floare de colţ” din Craiova, structură a Școlii Gimnaziale „Nicolae Romanescu”, va organiza joi, 6 aprilie, ora 14.00, la sediul instituţiei din strada Vântului nr. 3, Simpozionul Internaţional „Voluntariatul – Deziderat – Acţiune”. Evenimentul va cuprinde trei secţiuni: „Voluntari în EUROPA”, „Activitatea de voluntariat” şi ,,Voluntari în acţiune”. Printre invitaţi se numără reprezentanţi ai Inspectoratului Școlar Judeţean Dolj, ai Casei Corpului Didactic Dolj, organizaţii non-guvernamentale din Craiova: Centrul de voluntariat ,,Singur.info”, ,,Crucea Roşie”, Fundaţia ,,Cuvântul care zideşte”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, Centrul social multifuncţional „Best Life” pentru copii dezavantajaţi social al Arhiepiscopiei Craiovei ş.a.
Potrivit prof. Marilena Vidraşcu, organizator, simpozionul are ca scop facilitarea schimbului de informaţii între partenerii menţionaţi, prezentarea unor modele şi experienţe de succes, precum şi creşterea calităţii serviciilor oferite de voluntari. „Printre obiectivele specifice amintim: valorizarea experienţelor psiho-pedagogice prin susţinerea lucrărilor prezentate; concretizarea prin exemple de bună practică, ce pot fi urmate de cadrele didactice neparticipante; creşterea interesului cadrelor didactice pentru participarea la activităţi care conduc la obţinerea calităţii în educaţie; creşterea prestigiului şcolii prin promovarea unui eveniment de calitate; identificarea unor direcţii de acţiune rezultate din propunerile participanţilor la simpozion care să îmbunătăţească activitatea de voluntariat între şcolile şi ţările partenere”, adaugă prof. Marilena Vidraşcu.