Un Consiliu înlăcrimat

0
479

CLM Craiova s-a aflat din nou, pentru a doua oară în istoria sa, în postura de a ţine şedinţa în lipsa primarului, acesta fiind reţinut de procurorii DNA. Prima dată s-a întâmplat la începutul lui martie 2010, când Antonie Solomon a fost arestat de DNA pentru fapte de corupţie, iar a doua oară a fost, ieri, când Olguţa Vasilescu a fost reţinută de procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie. Diferenţa au făcut-o, totuşi, lacrimile care au fost vărsate de unul dintre consilierii municipali.

 

Atmosfera din consiliu, la o zi după reţinerea primarului Olguţa Vasilescu, a fost una încordată şi a debutat brusc cu o demisie. Înainte să fie citită ordinea de zi consilierul UNPR, Mihai Cilibiu, a anunţat că îşi dă demisia, în semn de solidaritate cu primarul Olguţa Vasilescu. Acesta a mers la prezidiu unde şi-a depus cererea de demisie, apoi a ieşit din sală. Pe hol, Cilibiu a izbucnit în plâns şi a declarat presei că  nu mai poate continua acest mandat.

„Nu am venit aici nici pentru funcţii, nici pentru bani, am venit să facem ceva împreună pentru Craiova, dar când văd că se întâmplă aşa ceva, nu mai pot continua. Este inadmisibil ce s-a întâmplat cu doamna primar. E o mare mizerie umană ordinară în viaţa politică din România. Din câte se pare, o candidatură la primărie nu mai reprezintă un risc, ci e curată sinucidere. E inadmisibil să fie reţinut primarul Craiovei pentru că a strâns sponsorizări să repare faţadele din Craiova, deci pentru oraş, în timp ce alţii iau pentru ei. Omul Lia Olguţa Vasilescu nu merita aşa ceva”, a declarat, cu ochii în lacrimi, Mihai Cilibiu.

S-a votat în tăcere

În afara acestui gest, ceilalţi consilieri nu au mai amintit nimic referitor la situaţia în care se află primarul Craiovei. Aproape toţi au fost prezenţi la şedinţă, mai puţin candidatul PNL, Pavel Badea, şi au fost rezervaţi în privinţa comentariilor. Excepţia a făcut-o consilierul PNL, Marinel Florescu, care a solicitat ca raportul primarului, de la punctul nr. 1 al ordinei de zi, să fie dezbătut atunci când Olguţa Vasilescu va fi în Craiova şi va putea să fie prezentă la discuţii. „Vă rog să supuneţi la vot propunerea mea”, a insistat Florescu. Juristul-şef al Primăriei, Ovidiu Mischianu, a spus că fiind vorba de un raport, nu este necesar să fie nici dezbătut şi nici votat. Ca atare, raportul primarului Olguţa Vasilescu a rămas pe ordinea de zi, consilierii locali luând act de raportul de activitate în lipsa edilului.

Tot Marinel Florescu a solicitat ca, în contextul atacurilor teroriste, să fie incluse în Planul de ordine şi siguranţă al Craiovei, votat ieri, şi măsuri antitero. Consilierul Bianca Predescu i-a explicat că administraţia publică nu are competenţe pe această linie, ci SRI-ul.

Un soft performant pentru traficul din Craiova

Pentru că pe ordinea de zi s-au regăsit organigramele tuturor serviciilor din subordinea Primăriei Craiova, în sală s-au aflat şi toţi directorii acestora, care au asistat la discuţii până la final. Deşi a fost o ordine de zi destul de încărcată, fiind vorba de 38 de proiecte de hotărâre, votul a mers destul de repede. Intervenţii punctuale a mai avut social-democratul Marin Nicoli care, cu un aer de normalitate, a întrebat dacă municipalitatea, prin planul de mobilitate, se gândeşte să iniţieze curse cu autobuzele şi în afara zonei metropolitane. City-managerul oraşului, Radu Preda, suspect alături de primarul Olguţa Vasilescu în acelaşi dosar, nu a fost prezent în sală, iar viceprimarul Mihai Genoiu a solicitat explicaţii de la un alt funcţionar, Cosmin Vasile, directorul zonei metropolitane.

 „Suntem primul Consiliul Local din ţară care aprobăm Planul de mobilitate, toate celelalte sunt în urma noastră. Avem un soft care simulează totul, îţi dă informaţii despre creşterea sau descreşterea fluxului de circulaţie. Este primul pas pe care l-am făcut şi care este foarte bun”, a spus, apoi, viceprimarul Mihail Genoiu, care a precizat că softul respectiv va fi folosit şi la elaborarea strategiei de dezvoltare a Craiovei, la care se lucrează.

Genoiu: ”Un şoc pentru toată lumea, un şoc şi pentru mine”

Ședinţa CLM s-a încheiat după aproximativ o oră, consilierii votând cu majoritate ca întrebările şi interpelările care, de obicei, sunt puse primarului să fie adresate în scris. Pentru că au lipsit cu totul referirile la cazul special al primarului Olguţa Vasilescu, presa i-a abordat, la finalul plenului, pe cei doi viceprimari ai Craiovei, pentru a le lua un punct de vedere cu privire la modul cum se receptează, în primărie, reţinerea acesteia.

Viceprimarul Mihai Genoiu a spus că ştirea reţinerii primarului Olguţa Vasilescu a fost un şoc pentru toată lumea, dar că este optimist că va avea o sentinţă favorabilă şi se va întoarce în primărie.

 „A fost un şoc pentru toată lumea, a fost un şoc şi pentru mine. Eu sper să revină în cursul zilei de azi (n.r. – ieri), sper ca decizia să fie favorabilă şi să o aşteptăm acasă fiindcă avem foarte multe lucruri de făcut, de dus la capăt. La sfârşitul lunii mai, cam toate proiectele trebuie să fie încheiate şi sunt foarte multe, foarte grele şi foarte complicate. Și mie îmi este foarte greu să le duc singur, responsabilitatea este foarte mare. Obligativitatea ministerului dezvoltării şi ADR-ului este să se finalizeze, altfel oraşul rămâne într-o gaură neagră”, a declarat Genoiu. Întrebat cu privire la sponsorizările primite prin ONG-ul „Pro Craiova”, acesta a spus că ştia de existenţa lor dar că s-au făcut după modelul reabilitării faţadelor de la Sibiu şi din ale părţi. ”Știam că există nişte sponsorizări şi că s-au făcut pentru îmfrumuseţarea faţadelor blocurilor, care oricum nu sunt ale primăriei sau din domeniul public, ci ale cetăţenilor din zona centrală a Craiovei. Nu pot să spun care a fost procedura în sine, chiar nu ştiu, dar probabil că a fost ceva cum a fost făcut şi centrul istoric din Sibiu şi din alte părţi”, a precizat viceprimarul Mihail Genoiu.

Daşoveanu: ”Democraţia de la acest lucru începe”

Viceprimarul Dan Daşoveanu a fost mai reţinut în declaraţii, acesta spunând presei că preferă să nu aibă comentarii legat de acest subiect. „Noi vom continua să lucrăm ca şi până acum”, a spus acesta. Întrebat ce părere are, totuşi, din postura de simplu cetăţean, Dan Daşoveanu a răspuns: ”În acest moment nu sunt omul Daşoveanu, ci viceprimarul. Nu comentez absolut deloc ce se întâmplă cu o altă putere a statului. Eu cred că democraţia de la acest lucru începe, să nu se mai comenteze între puterile statului. Aceasta este democraţia”, a declarat Dan Daşoveanu, după care a plecat din dreptul microfoanelor presei.

În ceea ce priveşte persoana care va conduce destinele oraşului în această perioadă, în cazul în care instanţa va dispune arestarea primarului Lia Olguţa Vasilescu, viceprimarul Mihail Genoiu a precizat că i-a solicitat juristului primăriei să îi facă o informare cu măsurile legale care trebuie urmate.