S-a stins din viaţă actriţa Marina Başta

0
1409

Teatrul Naţional Marin Sorescu anunţă cu durere decesul celei ce-a fost Marina Başta (1925-2016), societar de onoare al instituţiei, una dintre actriţele fanion din perioada postbelică.

A absolvit Institutul de Teatru de la Cluj, în 1952, iar după absolvire a fost trimisă la Teatrul de Stat din Reşiţa. Acolo a avut întâlnirea mirabilă cu cel care avea să-i devină partener de scenă şi de viaţă, marele actor Vasile Cosma. La Reşiţa a debutat cu rolul Gena din „Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu (1952). 

Începând cu 1965, Marina Başta a fost actriţa Teatrului Naţional din Craiova. S-a făcut imediat remarcată în rolurile Xenia („Egor Bulâciov” de Gorki), Ana („Azilul de noapte”), Lucia Banciu („Viaţa e ca un vagon”), Maria Josefa („Casa Bernardei”), Bianca („Îmblânzirea scorpiei”), Elizabeth („Vrăjitoarele din Salem”, de Arthur Miller), Maria („Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea), bătrâna Noah („Arca bunei speranţe”, de Ion D. Sîrbu), dar şi interpretă de excepţie a unor roluri de eroine shakespeariene: Bianca, Desedemona, Anne Page, Regan, ducesa de Gloster. A scris şi a realizat spectacolul de inspiraţie folclorică, „Soarele şi luna”, distins cu Premiul al II-lea la Gala recitalurilor dramatice de la Bacău (1972). A fost preţuită de lumea teatrului deopotrivă pentru calităţile ei artistice şi intelectuale.

Despărţirea de Marina Başta lasă un gol în sufletele şi inimile noastre. Dumnezeu s-o odihnească!