Identificarea victimelor catastrofei aviatice din Franţa ar putea dura luni de zile

0
251

Familiile victimelor tragediei aviatice din Alpii francezi ar putea aştepta luni de zile pentru ca rudele lor să fie identificate, fără vreo garanţie că vor fi găsite toate. Directorul Institutului de cercetări penale al Jandarmeriei naţionale franceze a anunţat că echipele de legişti vor avea nevoie de două până la patru luni pentru a încheia identificarea ADN a victimelor. Chiar şi atunci, „nu putem promite că vom putea identifica toate victimele”, a declarat colonelul Francois Daoust. Violenţa impactului a îngreunat considerabil identificarea rămăşiţelor umane ale celor 150 de persoane aflate la bord. Echipele de căutare susţin că niciun corp nu a fost găsit intact. Până în prezent au fost izolate 78 de probe ADN diferite din aproximativ 400 de fragmente umane. Membrii familiilor au fost rugaţi să ofere probe ADN legiştilor pentru a ajuta la identificarea victimelor. Ieri, compania aeriană Lufthansa a anunţat că societăţile sale de asigurare au rezervat 300 de milioane de dolari pentru a acoperi eventualele compensaţii acordate familiilor victimelor tragediei aviatice. Săptămâna trecută, compania a oferit rudelor fiecărei victime un ajutor imediat de până la 50.000 de euro. Aceste sume sunt separate de eventualele compensaţii care ar putea fi acordate familiilor victimelor.Un avion Airbus A320 al companiei Germanwings (filiala low-cost a Lufthansa), având la bord 144 de pasageri şi şase membri ai echipajului, s-a prăbuşit pe 24 martie într-o zonă muntoasă din sud-estul Franţei, fără a exista supravieţuitori.