Heineken România: Cifra de afaceri netă a companiei scade cu 5%

0
414

În 2013, cifra de afaceri netă a Heineken România a fost de 1.120 milioane RON, în scădere cu 5% comparativ cu 2012. Rezultate pozitive  au înregistrat mărcile Bucegi şi Neumarkt, care au avut creşteri în cota de piaţă în volum şi valoare. Compania şi-a menţinut poziţia de lider pe piaţă, crescându-şi uşor cota de piaţă în valoare. “2013 a fost un an dificil, în care vremea nefavorabilă, nivelul scăzut de încredere al consumatorilor şi majorarea accizei au dus la o scădere a pieţei de bere în România. În ciuda acestor condiţii economice dificile, ne-am menţinut poziţia de lideri pe piaţă cu ajutorul portofoliului puternic, a investiţiilor în mărci şi a inovaţiilor. Cota noastră de piaţă în valoare a crescut, dovedind faptul că strategia noastră pe termen lung continuă să dea rezultate bune”,  a precizat Onno Rombouts, Managing Director Heineken România.