Legea zilierilor – o „oficializare” a muncii la negru

0
499

Legea zilierilor, adoptată în urmă cu trei zile de Parlament, este „legea de care Guvernul trebuia să se ferească cel mai mult, pentru a diminua munca la negru”, este de părere senatorul de Dolj Mario Ovidiu Oprea.

Mario Ovidiu Oprea

Acesta a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că «prevederile pe care le aduce această lege îi vor face pe cei care îşi doresc să angajeze la negru şi pe cei care doresc să lucreze la negru să poată intra foarte uşor „în legalitate”», munca la negru devenind, astfel, „o formalitate”. „O măsură post-criză, pe care Guvernul o ia în această perioadă, este o anumită lege, care a trecut de Parlament, de ambele Camere, şi va merge la promulgare. Puţini au înţeles la ce se referă această lege sau poate că nici nu au apucat să afle de apariţia acesteia. În opinia mea, Legea zilierilor e legea de care Guvernul trebuia să se ferească cel mai mult, pentru a diminua munca la negru. Ori, din acest moment, în care avem această lege, oficializarea muncii la negru devine o formalitate”, a opinat senatorul doljean.

Liberalul susţine că angajatorii vor putea declara fără probleme un anumit număr de zile lucrate de salariaţi, întrucât inspectorii de muncă nu vor putea verifica toate aceste societăţi, din cauza volumului mult prea mare de muncă. „Această lege spune că angajatorul are obligaţia să înregistreze în registrul zilier, care se întocmeşte zilnic, toţi zilierii. Angajatorul va înainta lunar, până cel târziu la data de 5 a lunii, către ITM, un extras al registrului de muncă, conţinând înregistrările din luna precedentă. Să luăm un exemplu o societate de construcţii care are o sută de angajaţi şi aceştia sunt zilieri: de ce să-i declare că au lucrat 20 sau 30 de zile, când poate să îi declare o singură zi, ţinând cont de faptul că ITM, în actualele condiţii – ca număr de inspectori şi salariile cu care sunt plătiţi – nu face faţă actualului regim, dar să efectueze controale zilnic la unităţile administrative? Le va fi imposibil, iar cei care lucrau la negru şi cei care îşi doreau să angajeze la negru zic mersi”, este de părere Mario Ovidiu Oprea.

Valabilă… în alt context

Senatorul doljean a declarat că, în opinia lui, Legea zilierilor ar fi fost validă în situaţia în care numărul celor care muncesc fără forme legale ar fi fost în scădere. „Eu o vedeam valabilă în momentul în care noi aveam o diminuare a numărului celor care munceau la negru, ori această cifră s-a dublat în 2011”, a afirmat acesta. „Dovezile sunt foarte clare, am cifrele exacte de la Statistică. Au fost opt milioane de salariaţi în România, în 1990, acum sunt patru milioane, care lucrează cu acte în regulă. E cel mai mic număr din România ultimilor 50 de ani. Conform ultimelor cifre publicate de ITM Dolj, se observă că în 2011 numărul persoanelor depistate că desfăşoară muncă nedeclarată s-a dublat. Sunt 63, faţă de 26, deci mai mult decât dublu, iar numărul de persoane depistate fără forme legale de angajare, 138 în 2011, faţă de 64, în 2010. În 2011 a crescut peste dublu numărul celor care lucrează la negru sau numărul angajatorilor care preferă această modalitate”, a conchis Mario Oprea.