Duelul viceprimarilor – Nedelescu şi Sas se certară. Pe mătură!

0
402

Eu sunt mai harnic, ba eu! Cam aşa se certară fostul şi actualul viceprimar pe măturile de la Salubritate, care, oricât ar roboti, parcă tot n-au spor. Nedelescu i-a reproşat lui Sas că nu simte că stă aşezat pe un morman de gunoi, pe care nu îl găseşti nici la Severin, iar Sas i-a spus lui Nedelescu că munceşte pe rupte pentru că trebuie să şteargă tonele de praf rămase după o deszăpezire ca la carte, ceea ce nu s-a făcut în anii precedenţi.

Consilierul PSD Gheorghe Nedelescu pare că nu mai poate să rabde mizeria care se află pe străzile din Craiova. Fostul viceprimar a ajuns la o aşa saţietate încât a ţinut să-i strige omologului său din actuala legislatură să deschidă bine ochii pentru a vedea pe ce gunoaie stau craiovenii. Ca să nu mai existe nici un dubiu, Nedelescu i-a spus lui Sas verde în faţă că Bănia nu a mai fost niciodată aşa de murdară: “Din 2004 nu am mai văzut oraşul aşa de murdar. Vă rog să mă credeţi – dar cred că observaţi şi singuri – ce mult praf este în acest oraş. Dacă mergeţi pe Calea Bucureşti o să vedeţi cum se ridică norii de praf în spatele maşinilor care circulă pe linia de tramvai”, a spus Nedelescu, cu o voce fermă.

Sas: e o mizerie “normală”

Vexat, viceprimarul Teodor Sas i-a răspuns colegului consilier că mizeria există, dar şi faptul că e un lucru cât se poate de normal. “Da, într-adevăr, oraşul e murdar. S-a împrăştiat material antiderapant în timpul iernii şi e absolut normal să fie acum foarte mult nisip pe străzi”, a explicat, sec, Teodor Sas.  “Salubritatea se străduieşte să facă ordine. Sunt şi mai mulţi angajaţi decât anul trecut, pentru că în urmă cu două săptămâni am angajat încă 150 de măturători. Ei au început deja activitatea de răzuire a drumurilor, un lucru extrem de migălos. Deci se achită de sarcini destul de bine până acum, sunt mulţumit de ei”, a prezentat lucrurile Sas.

Nedelescu: “E mai curat în Severin”

Şi, totuşi, Craiova e murdară, e mai murdară decât Severinul, nu s-a lăsat nici fostul viceprimar. “Considerând că ştiu mai bine oraşul, insist să spun că în nici un an Craiova nu a mai fost aşa de murdară. M-a deranjat atunci când am mers la Severin şi oraşul arăta aşa de bine, dar la noi era cu totul invers”, a continuat Nedelescu.  Ba nu e deloc aşa, s-a ambalat şi Sas! “În continuare susţin că e cel mai curat oraş, e mult mai curată Craiova decât Drobeta-Turnu Severin, de fapt nici nu suportă comparaţia. Vinovaţi sunt însă oamenii, care nu înţeleg să păstreze ceea ce li se oferă”.

Măturile lui 416

Alesul local a cerut autorităţilor să ia măsuri concrete astfel încât să se cureţe cât mai repede oraşul, iar primăvara să poată să vină într-un mod plăcut: “Trebuie să se facă ceva, să se intervină în vreun fel. Aşa cum este acum, nu se mai poate, e ruşinos”, s-a plâns Nedelescu. Fostul viceprimar a sugerat municipalităţii să ia în calcul toate variantele pe care le are la îndemână ca să urgenteze acţiunea de curăţenie. Pentru a compensa lipsa forţei de muncă, consilierul a propus să  fie folosiţi la activitatea de salubrizare craiovenii care beneficiază de venit minim garantat şi care sunt obligaţi prin lege să presteze ore de muncă în folosul comunităţii.

Salubritatea şi contractele

Sas a dat vina pe craiovenii care nu manifestă nici o urmă de respect pentru cei care muncesc pentru ca ei să trăiască într-un mediu curat. “Ar trebui ca şi oameni să fie mai civilizaţi, să păstreze curăţenia, dar sunt mulţi care nu fac acest lucru”. Conform acestuia, mai există şi o a doua categorie de cetăţeni reprezentată de cei care fug de contractele cu Salubritatea şi aruncă mizeriile pe te miri unde. “Inspectorii de la Salubritate merg la proprietarii de locuinţe şi cer să vadă dacă au contracte de ridicare a gunoiului menajer. Mulţi au contracte, dar, pentru a nu mai plăti, declară a cantitate mai mică de gunoi, iar pe restul îl aruncă la marginea oraşului sau în canale”.