Drepturile salariale câştigate în instanţe ar putea fi anulate – Salariile se uniformizează „în minus”

0
399

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a propus, ieri, sindicatelor un proiect de act normativ pentru uniformizarea salarizării în învăţământ, astfel încât cei care au câştigat în instanţă majorarea salariilor să nu mai beneficieze de aceste sume şi să rămână cu salarii egale cu ale celorlalţi profesori.

Secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop, a declarat că ministrul Daniel Funeriu le-a propus sindicaliştilor să accepte acest proiect de act normativ care prevede o grilă de uniformizare „în minus” a tuturor salariilor din educaţie.

„Dacă Guvernul adoptă o astfel de Ordonanţă de Urgenţă înseamnă că anulează toate hotărârile salariaţilor care au câştigat în instanţă, ceea ce este ilegal şi anticonstituţional, iar noi vom ataca acest act în instanţă”, a spus Liviu Pop.

Reprezentantul FSLI Dolj, Constantin Rada, a precizat că situaţia este fără precedent, mai ales că peste 80% din cadrele didactice care au intentat proces statului pentru majorarea salarială de 33% au câştigat în instanţă, iar sindicatele nu pot fi de acord cu anularea acestui drept.

„Suntem de acord cu uniformizarea salarizării, dar nu în minus, ci în plus”, a precizat Rada, care a participat la discuţiile de la Ministerul Educaţiei.