Proiect pentru tineri pe tema comunicării nonviolente, la final

0
1005

34 de adolescenţi din localităţile doljene Poiana Mare, Calafat şi din zona Vidin au participat, pe parcursul unui an, la un proiect de educaţie nonformală care a avut ca scop reducerea gradului de violenţă în rândul tinerilor, prin dezvoltarea lor în spiritul respectului reciproc, al toleranţei şi al promovării unei conduite nonviolente, prin antrenarea abilităţilor de comunicare empaticăşi implicarea activă pentru identificarea şi gestionarea situaţiilor conflictuale. Proiectul bilateral, România-Bulgaria, „Keep the Cool in School!” s-a desfăşurat în perioada 1 martie 2023 – 29 februarie 2024 şi a fost implementat prin programul european Erasmus+, de organizaţiile „EU vreau” din Craiova şi AVE din Vidin.

Cei 34 de tineri au ales provocarea de a se descoperi şi a învăţa lucruri noi îmbinând jocul, creativitatea şi introspecţia în cadrul unui program comun de activităţi organizat în vara anului trecut pe malul Dunării, la Calafat. Au avut în comun dorinţa de a afla cum comunicarea empatică, înţelegerea şi gestionarea emoţiilor pot deveni atuuri pe care să le folosească în viaţa de zi cu zi, într-o vreme în care experienţa bulliyngului este trăită, din păcate, de tot mai mulţi elevi, din posturile de victime, martori şi/sau agresori.

Programul a cuprins ateliere de comunicare nonviolentă (concept dezvoltat de Marshall B. Rosenberg, psiholog şi autor american, ca alternativă la violenţă) facilitate de Ştefana Forgaciu – trainer în curs de certificare la Center for Nonviolent Communication, S.U.A., membru al Asociaţiei pentru Comunicare Nonviolentă din România. De asemenea, a cuprins ateliere de comunicare şi arta exprimării prin muzică şi pictură, care i-au implicat şi pe Jean-Baptiste Odobeştianu (Manitou) – musicoterapeut, Dan Vană – cantautor şi chitarist, şi Rebecca Popescu – artist plastic, numeroase jocuri de educaţie nonformală, activităţi în natură şi vizite la obiective locale de interes, toate propuse tinerilor ca alternative la violenţă.

La final de proiect, toţi cei 34 de tineri români şi bulgari au primit Certificatul Youthpass, care vizează competenţele obţinute de ei în context nonformal şi informal şi, totodată, descrie ce au făcut / învăţat / obţinut – în termeni de activităţi, cunoştinţe, abilităţi, atitudini – prin participarea la proiectul „Keepthe Cool in School!”.