ProCredit Bank deschide o zonă Self-Service în Craiova

0
9615

ProCredit Bank deschide pe 27 februarie o zonă Self-Service în Craiova pentru a oferi acces nemijlocit clienților la operațiunile cu numerar.

Prin deschiderea acestei zone Self-Service ProCredit Bank, dorim să oferim acces facil la retrageri și depuneri de numerar clienților noștri din Craiova. Conceptul Self-Service este gândit pentru acoperirea nevoilor de tranzacționare cu numerar, adesea întâlnite în cazul agricultorilor – un segment important al portofoliului nostru din Oltenia. Clienții beneficiază deja de soluții digitale în relaționare cu banca cât și de consultanță specializată prin intermediul unui consilier dedicat. Mai mult, prin parteneriatul pe care îl avem cu Brinks, clienții noștri din toate zonele țării beneficiază deja de servicii de gestiune și transport numerar.” , a declarat Valentina Neagoe, Head of Business Clients Department, ProCredit Bank România.

Noul Self-Service ProCredit Bank se află în complexul comercial Auchan Craiovița situat pe Calea Severinului 5A și respectă orele de lucru ale incintei. Zona va conține două aparate de depunere numerar, atât pentru lei cât și pentru euro, un ATM pentru retragere de numerar în lei, și un ATM pentru depunere-retragere numerar în lei.

Banca este prezentă fizic în 4 orașe importante din România: București, Constanța, Craiova și Timișoara cu 3 sucursale, 4 zone 24/7 și o zona Self-Service, și deservește clienți persoane juridice și fizice din toate zonele țării prin intermediul soluțiilor digitale de banking și al consilierilor bancari dedicați. Câteva dintre serviciile digitale oferite de ProCredit Bank sunt transmiterea instrumentelor de debit prin intermediul aplicației mobile, semnătura electronică pentru contracte în relația cu banca, deschiderea de cont la distanță atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice, și autorizarea persoanelor responsabile pe conturile de business.

ProCredit Bank România:

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, Banca de Dezvoltare KfW și IFC (parte a Grupului Băncii Mondiale).

În calitate de companie-mamă a grupului, în conformitate cu legea bancară germană, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de către Autoritatea Federală Germană de Supraveghere Financiară (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de către Bundesbank din Germania.