Preşedintele Senatului, Anca Dragu, nu susţine introducerea paşaportului COVID

0
542

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, nu susţine introducerea paşaportului COVID şi nu crede că România va adopta o astfel de măsură. “Nu cred că vom trece la acest paşaport COVID-19. Personal, nu susţin un asemenea demers. Cred că fiecare dintre noi este responsabil şi, ca atare, această responsabilitate înseamnă inclusiv să ne vaccinăm şi să luăm toate măsurile privind mască, distanţare, aşa mai departe şi pe măsură ce vom avea un număr cât mai mare de persoane vaccinate cred că vom putea considera pandemia spre final. “, a declarat Anca Dragu, ieri seara, într-o intervenţie la Antena 3.