Ziua „Protecţiei Civile”, sărbătorită, la Craiova, sub deviza „Cu viaţa mea, apăr viaţa”

0
487

Ieri, s-a sărbătorit, în toată ţara, Ziua „Protecţiei Civile”. Doljul şi Craiova au celebrat cum se cuvine acest eveniment, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” Dolj fiind dedicate mai multe manifestări – o conferinţă de presă, la care au participat oficialităţi locale şi judeţene, expoziţie de desene realizate de elevi din teritoriu. La acestea, s-au adăugat expuneri ale tehnicii de intervenţie şi, în fiecare subunitate, s-a organizat „Ziua Porţilor Deschise”, unde elevi şi maturi au putut lua informaţii despre activitatea desfăşurată, zi de zi, de cei care apără viaţa noastră.

În urmă cu 86 de ani, Regele Carol al II-lea, prin Înaltul Decret Regal nr.468/28.02.1933, a aprobat Regulamentul Apărării contra Atacurilor Aeriene, având ca scop „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului , fie asigurându-le protecţia directă, fie micţorând eficacitatea atacurilor”. Din acel moment, se detaşează net apărarea pasivă de cea activă. „Acel act a fost considerat drept cel de naştere al Protecţiei Civile, instituţie care, iniţial sub denumirea de Apărare Pasivă, s-a aflat atât sub comanda Ministerului de Interne, cât şi sub cea a Ministerului Apărării Naţionale, extindându-şi activitatea de la cea militară la intervenţii pe timp de pace, în cazul unor calamităţi naturale. Avem o deviză – „Cu viaţa mea, apăr viaţa”, una care ne călăuzeşte. Profesionalismul cadrelor este unul foarte mare, iar, acum, prin prevederile legale, mai multe cadre au fost înaintate în grad, înainte de termen. Este vorba de de doi ofiţeri şi de şapte subofiţeri, iar cel mai experimentat dintre profesionişti, este vorba de plt.adjt.şef  Ilie Ţenea, a primit diplomă pentru întreaga activitate, în cazul său nemaifiind vorba despre o înaintare în grad, fiind la ultimul grad admis. Toate aceste aprecieri au fost semnate de domnul general de brigadă  Dan  Paul Iamandi, inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Toate dotările pe care le avem nu puteau fi realizată fără sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, în principal, şi fără al Primăriei Craiova şi al tuturor unităţilor administrativ teritoriale din judeţ şi al instituţiilor care fac parte din Sistemul Naţional de Siguranţă Naţională”, a precizat col. dr.  Constantin Florea,  inspector şef al ISU Dolj.

Încredere totală în activităţile desfăşurate de Protecţia Civilă

La întâlnirea de ieri, au participat oficialităţi de nivel înalt în ceea ce priveşte administraţiile locale, judeţene şi guvernamentale. „Am auzit, astăzi, sloganul dumneavoastră – „Cu viaţa mea, apăr viaţa” şi mi-a dat şi fiori, şi încredere. Datorită spiritului dumneavoastră de sacrificiu şi profesionalismului de care daţi dovadă în toate misiunile în care sunteţi implicaţi, pentru a vă apăra semenii, avem sentimentul că suntem în siguranţă, iar pentru asta meritaţi întreaga noastră recunoştinţă. La mulţi ani!, instituţiei şi tuturor reprezentanţilor săi”, a precizat Dan Narcis Purcărescu, prefectul judeţului Dolj.  Mesajul Consiliului Judeţean Dolj a fost transmis de Cosmin Durle, administrator public al judeţului: „Aniversarea de astăzi îmi oferă prilejul de a respecta, prin devotamentul de care daţi dovadă, sacrificiile la care aţi fost expuşi în multe misiuni. La noi, în Dolj, avem deja un Centru de Instruire Transfrontalier, cu Bulgaria, pentru intervenţii în cazuri de dezastre, şi, în foarte scurt timp, va fi inaugurat un centru, lângă Aeroportul Internaţional Craiova, tot pentru acest gen de pregătire şi intervenţie. Transmit, atât din partea mea, cât şi a Consiliului Judeţean Dolj „La mulţi ani!” şi să fiţi în continuare bine pregătiţi”. La rândul său,  Ion Prioteasa, preşedintele Consilului Judeţean Dolj, a transmis mesajul său: „Ziua Protecţiei Civile ne oferă prilejul de a ne exprima deplina consideraţie pentru una dintre cele mai respectate instituţii ale statului. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” Dolj este nu doar un reperde profesionalism şi implicare. Pentru CJ Dolj, el este un partener de tradiţie, alături de care am dezvoltat unele dintre cele mai importante proiecte. De la realizarea sistemului de alarmare pentru localităţile riverane Dunării la îmbunătăţirea dotării cu echipamente moderne, specializate, colaborarea noastră a evoluat în permanenţă. Efectele ei au ajuns să depăşească graniţele, iar, astăzi, la Craiova, funcţionează un centru dedicat intervenţiilor din întreaga zonă transfrontalieră. La mulţi ani! tuturor care lucraţi în această structură”.