Partida dintre Universitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş se va disputa duminică, de la ora 20.30, dar locul de disputare nu se cunoaştea nici aseară. Pe „Extensiv” nu se poate juca, deoarece nu s-au făcut demersuri pentru aducerea unei nocturne mobile. Pandurii are prioritate pentru arena de la Severin, dar preşedintele gorjenilor, Marin Condescu, era dispus să cedeze stadionul Universităţii, cu condiţia ca Dinamo să accepte să joace meciul direct la Mediaş. În cazul în care Pandurii şi Dinamo nu vor cădea în cele din urmă la un acord, atunci următoarea variantă pentru Craiova este arena din Mioveni.
La Severin, alb-albaştrii ar avea avantajul unui public numeros, dar şi al faptului că sunt obişnuiţi cu terenul de joc. La Mioveni, Universitatea nu ar avea atât de mulţi susţinători, însă arena seamănă oarecum cu „Extensivul”, având tribunele aproape de teren, iar suprafaţa de joc este mai bună decât cea din Bănie.
Cei de la Gaz Metan au amintiri recente plăcute de pe cele două stadioane. La Mioveni, medieşenii au obţinut matematic promovarea în Liga I, anul trecut, în penultima etapă a ligii secunde, în urma unei remize cu echipa locală. La Severin, Gazul s-a impus la scor în acest campionat în partida cu Pandurii, scor 5-2, după ce gorjenii conduceau la pauză cu 2-1. Alex Muntean, cel care atunci a reuşit o triplă, va lipsi însă în meciul de duminică, fiind suspendat.
Pe lângă Severin şi Mioveni, pentru Universitatea ar mai exista variantele Ploieşti, însă fieful celor de la Petrolul nu este deloc primitor pentru olteni, în condiţiile rivalităţii acestora cu „lupii galbeni”, dar şi Arena Naţională, însă un meci Universitatea – Gaz Metan nu ar putea aduce mai mult de 5.000 de spectatori pe un stadion de peste 50.000 de locuri, aşa că atmosfera ar fi mai degrabă ca la un joc amical. Varianta Piteşti este şi ea puţin probabilă, deoarece suprafaţa de joc nu este una deloc bună.
Altfel, alb-albaştrii s-au antrenat ieri pentru prima oară în cadrul cantonamentului din Lunca Jiului, după ce până acum au utilizat terenurile de la baza sportivă de la Aeroport.