Recital susținut de pianista Dana Borşan

0
344
Dana Borşan

Numele pianistei Dana Borşan – solistă concertistă, din anul 2000, a Orchestrelor și Corurilor Radio București – apare constant, de peste 35 de ani, pe afişele tuturor filarmonicilor din România. Reapare pe cel al Filarmonicii „Oltenia”, cu ocazia unui recital pe care îl va susține, în cadrul stagiunii de muzică de cameră, luni, 3 martie, începând cu ora 19.00. Programul pe care îl va oferi publicului cuprinde trei creații ale tot atâtor cunoscuți compozitori: Ludwig van Beethoven – Variaţiunile, op. 35, „Eroica”; Robert Schumann – Studii simfonice, op. 13; Johannes Brahms – Sonata nr. 3 în Fa minor, op. 5.

Interpretă fascinantă, cu o putere de expresie deosebită, artistă de o desăvârşită muzicalitate, Dana Borşan şi-a câştigat un loc binemeritat în elita pianisticii româneşti. Născută la Cluj, licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi beneficiară a unei burse a Comunităţii Europene, la Hochschule der Kunste din Berlin, discipolă a maeştrilor Gabriel Amiraş şi Georg Sava, Dana Borşan a urmat cursuri de măiestrie cu Hans Leygraf, la Mozarteum – Salzburg şi Helene Boschi, la Weimar.

A susţinut în 17 ţări (Germania, Franţa, Italia, Irlanda, Spania, Marea Britanie, Norvegia, Cehia, Slovacia, Rusia, Moldova, Bulgaria, China, Ungaria etc.) peste 900 de concerte şi recitaluri, propunând de fiecare dată programe de substanţă, cu repertorii diverse. A cântat pe scene de prestigiu, însă cea mai consecventă şi susţinută prezenţă concertistică se înscrie în spaţiul german. Repertoriul pianistei include peste 50 de concerte, precum şi programe consistente, atractive de recital şi de muzică de cameră. Până în prezent artista a realizat 16 apariţii discografice la case bine cunoscute.

În paralel cu activitatea artistică, Dana Borşan susţine şi o activitate didactică remarcabilă, ca profesor universitar doctor în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.