Mărţişorul care ne aduce primăvara!

0
477

Dacă treceţi în aceste zile prin Piaţa Prefecturii, vă veţi încărca de energie pozitivă. Creatorii de mărţişoare au fost, ca în fiecare an, mai mult sau mai puţin inventivi. Ceea ce ne binedispune este însă febra cu care oamenii, indiferent de vârstă, cumpără şnuruleţul împletit în două fire, colorate în alb şi în roşu, care ne spune tuturor că vine primăvara.

Ieri, nu aveai loc să arunci un ochi, darămite să mai poţi să alegi ce-ţi place de pe tarabele cu mărţişoare din Piaţa Prefecturii. Pentru că a doua zi, adică astăzi, fiecare prezenţă feminimă trebuie să poarte pe reverul hăinuţei mult-aşteptatul şnuruleţ împletit, cumpărătorii se înghesuiau să aleagă ce e mai frumos şi mai reprezentativ pentru fiecare. Venind în întâmpinarea lor, şi vânzătorii îşi suflecaseră mâinile şi, numai să fi făcut un gest, că îţi şi înşirau în faţa ochilor tot ce îţi puteau oferi. Dacă vedeau că nu te hotărăşti, ca să te convingă, mai scoteau mărţişoare şi de prin cutii, pe care le prezentau cu statutul de obiecte rare. Fiindcă erau aşa de nulţi în piaţă, cumpărătorii nu se prea lăsau agăţaţi cu astfel de tactici de marketing.

Şi, totuşi, noi ce alegem?

De altfel, mărţişoarele sunt aşa de diverse că ai reale dificultăţi să alegi. Când ai ochit, spre exemplu, o albinuţă cu pântecele din lemn vărgat şi aripioare din voal întins pe un fir de sârmuliţă, ai şi văzut altceva. Îţi atrage atenţia un pui de răţuşcă, tot din lemn, care şi se pare un mărţişor mai potrivit pur şi simplu pentru că te-ai gândit că persoana căruia i-l dăruieşti poate să aibă alergie la înţepătură de insectă. Poţi să te răzgândeşti şi când scoţi banii ca să plăteşti, pentru că ocheşti, pe o masă alăturată, o buburuză pistruiată, cu aripile deschise, semn că o să-ţi aducă noroc. Şi cum mai toţi avem ticul să hoinărim cu privirea, nu e exclus ca, în nehotărârea aceasta, să nu găseşti o broscuţă care-ţi zâmbeşte galeş de sub carapace.

Mărţişorul pentru doamna învăţătoare

La categoria mărţişoarelor de lux avem, şi în această primăvară, obiectele din aur şi argint. Inimioare, litere, trifoi, delfini, fluturaşi, decupaţi din material preţios şi prezentaţi pe o bucăţică de catifea. Sunt cumpărate, mai ales, de mămici pentru doamnele învăţătoare. Tot pentru doamnele de la catedre mai sunt căutate şi mărţişoarele din porţelan, în diferite forme de flori, care sunt prezentate ca obiecte lucrate manual. La această categorie, concurează şi broşele “fashion, pentru persoanele îndrăzneţe”, după cum ni le prezintă o vânzătoare. Nu sunt chiar o noutate în materie, dar se vând la fel de bine, ca şi anul trecut, libelulele, viorile, florile, pălărioarele, toate bătute în pietre colorate şi împachetate în cutiuţe căptuşite cu mătase lucioasă.

Oferte pentru toate buzunarele

Cele mai ieftine mărţişoare sunt simbolice. Costă un  leu pe bucată, iar la oferte găseşti chiar şi trei mărţişoare la această sumă. Poţi să răsfoieşti prin coşuleţe şi să-ţi alegi ce vrei: coşari, trifoi, inimioare, ghiocei, pandante din pietrecele colorate, broscuţe, fluturaşi. Sunt şi mărţişoare din flori uscate, din hârtie sau din pene. Dacă eşti o persoană practică, poţi să găseşti şi cel mai practic mărţişor: brăţările în formă de şnuruleţ. Unele sunt brodate, altele sunt croşetate, iar altele sunt cauciucate. Să nu mai vorbim de modele. Unele imită brăţările bijutierilor, având şi încuietoare de argint. Cele cu metal preţios sunt puţin mai scumpe şi, de aceea, cumpărătorii le preferă tot pe cele simple. Găseşti un mărţişor şi la numai cinci bani, gărgăriţe şi inimioare din lemn, care au un sistem de prins care aduce bine cu cârligul de rufe binecunoscut de gospodine.

Accesorii cu şnuruleţ

Am lăsat la final surprizele cu care ne provoacă, în această primăvară, creatorii de mărţişoare. Pentru că se poartă obiectele artizanale, nu putea fi vorba decât de mărţişoare realizate tot de mâna artiştilor în domeniu. Domnişoarele care le vând  se laudă că au lucrat toată toamna şi toată iarna la el. Mărţişoarele care fac furori sunt confecţionate dintr-un material ceramic şi reproduc perfect personaje din desene animate şi pot fi cumnpărate pentru copii: porcuşori, elefănţei, pisicuţe, şoricei, cireşe, felii de tort. Pentru doamne şi domnişoare, o gamă largă de flori, care sunt atrăgătoare datorită culorilor cu care sunt pictate. În ciuda preţurilor piperate, ele se cumpără pentru că pot fi purtate şi ca accesorii. Intuind că domnişoarele şi doamnele merg pe această linie a modei, şi creatorii şi-au diversificat rapid marfa, oferind mărţişoare de tip broşă, inel, cercei şi chiar colier. Şnuruleţul îl primeşti, separat, în plic.