Premier League: Liverpool impresionează!

0
241

Prin victoria (4-1) lejeră în faţa lui Chelsea, Liverpool şi-a consolidat primul loc în clasament, înaintea ciocnirii aşteptate de duminică, în cadrul etapei a 23-a, cu Arsenal. Va fi a treia întâlnire, între cele două echipe, în decurs de o lună şi câteva zile. A fost 1-1 în campionat şi 2-0, pentru Liverpool, în Cupa Angliei. Cu Chelsea, ce întâmplare, Liverpool se va reîntâlni în finala Cupei Ligii, pe 25 februarie. Partida de aseară a prilejuit obţinerea celui de al 200-lea succes, al lui Jurgen Klopp, în Premier League. Pe Anfield, în actualul sezon a adunat 26 de puncte din 30 posibile (remiză cu Manchester United şi Arsenal). Golurile partidei au fost realizate de Diogo Jota (min. 23) după o trecere „de schior” printre Thiago Silva şi Benoit Badiashile, Conor Bradley (min. 39), Dominik Szoboszlai (min. 64) şi Luis Diaz (min. 79) respectiv Cristopher Nkunku (min. 71). Darwin Nunez a ratat un penalty (min. 45+2) trimiţând balonul în bară, cum a mai făcut-o în 3 rânduri (min. 8, 18, 75). Impresionantă prestaţia tânărului de 20 de ani Conor Bradley aflat la primul săun gol în campionat. O fază discutabilă a avut loc în debutul partidei (min. 6) când Virgil Van Dijk l-a dezechilibrat pe Conor Callagher dar arbitrul Paul Tierny nu a tresărit iar VAR-ul nu a intervenit. Alte rezultate: Manchester City – Burnley 3-1, Tottenham – Brentford 3-2. Astă seară se mai dispută partidele West Ham – Bournemouth şi Wolverhampton – Manchester United.