Surpriză în Cupa Franţei: PSG – out

0
420

PSG n-a reuşit pe Parc de Princes (5.000 spectatori) să acceadă în sferturile de finală ale Cupei Franţei, fiind eliminată de OGC Nice (0-0, 5-6 d.l.p.). Portarul echipei de pe Coasta de Azur, Marcin Bulca (împrumutat de PSG cu opţiune de cumpărare de 2 mil. euro) a fost eroul partidei respingând două din loviturile de departajare executate de Leandro Peredes şi Xavi Simons. PSG atinsese de 11 ori finala Cupei Franţei în ultimele 16 ediţii cucerind 8 trofee după 2006. OGC Nice nu mai atinsese sferturile de finală după 1997. Din min. 64, Mauricio Pochettino l-a introdus în teren şi pe Kylian Mbappe în locul fantomaticului Mauro Icardi, care a atins balonul doar în 6 rânduri, cât s-a aflat în teren. Lionel Messi a părut epuizat, Sergio Ramos (transferat în vară) este uzat şi nici nu a figurat pe foaia de arbitraj, pe care nu s-au aflat nici Di Maria, Wijnaldum, Hakimi, Gueye Marquinhos, din motive diferite. Cu două săptămâni înaintea dublei cu Real Madrid din Liga Campionilor la PSG este în continuare… nelinişte. În sferturile de finală OGC Nice va întâlni pe Ol. Marseille.