Sprijinirea investițiilor întreprinderilor în vederea reducerii consumului de energie și a emisiilor

0
671

Prima cooperare dintre Grupul BEI și Deutsche Leasing România va contribui la consolidarea investițiilor companiilor românești active în sectoarele afectate de COVID-19. Noua cooperare dintre Banca Europeană de Investiții, Fondul European de Investiții și Deutsche Leasing România va permite companiilor locale de pe întreg teritoriul României să beneficieze de finanțare suplimentară prin leasing în valoare de 370 milioane EUR.

Sprijinul Grupului EIB este susținut de o garanție de la Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS).

Noua inițiativă va spori reziliența întreprinderilor românești la impactul economic, social și asupra sănătății al COVID-19 și face parte din răspunsul Grupului BEI către sectorul privat în privința pandemiei.

„Deutsche Leasing este prezentă în România de peste 12 de ani, iar în această perioadă a fost partenerul de finanțare preferat al IMM-urilor locale pentru investițiile în echipamente. Datorită specializării noastre în finanțarea echipamentelor agricole, majoritatea debitorilor noștri se află în zonele rurale și, prin leasing și alte soluții de finanțare, ne-am adus contribuția la dezvoltarea acestor zone. Cooperarea cu parteneri puternici precum Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții consolidează și mai mult capacitatea Deutsche Leasing România de a sprijini în mod eficient investițiile întreprinderilor locale, chiar și în aceste vremuri dificile”, a declarat Laurențiu Zaharia, Director General al Deutsche Leasing România.

„Această tranzacție de securitizare cu impact ridicat demonstrează angajamentul Grupului Băncii Europene de Investiții de a se asigura că investițiile IMM-urilor din întreaga Europă pot continua în perioade dificile. Cooperarea inovatoare dintre instituțiile financiare europene și partenerii locali de leasing va ajuta companiile românești să depășească dificultățile provocate de COVID-19”, a declarat Christian Kettel Thomsen, vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, responsabil pentru România.

„Fondul European de Investiții este încântat să colaboreze pentru prima dată cu Deutsche Leasing România. Împreună vom contribui la accelerarea și extinderea sprijinului pentru investiții din partea a sute de întreprinderi din România”, a declarat Alain Godard, director executiv al Fondului European de Investiții.

Comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, a spus: „Susținut de Planul de investiții pentru Europa, acest acord dintre Grupul BEI și Deutsche Leasing va pune la dispoziția întreprinderilor locale din România finanțări suplimentare prin leasing. Acestea vor ajuta în primul rând IMM-urile din mediul rural să finanțeze echipamentele specializate de care au nevoie pentru operațiunile lor, contribuind astfel la susținerea dezvoltării economice și a locurilor de muncă în această perioadă dificilă.”

Aceasta este prima tranzacție de securitizare sintetică din România și permite Grupului BEI să furnizeze un instrument alternativ de gestionare a capitalului pentru un partener de servicii financiare din țară.

Securitizarea va ajuta la asigurarea capitalului reglementat și totodată va aduce Deutsche Leasing România capacitate de finanțare suplimentară pentru a sprijini investițiile întreprinderilor locale.

Sprijinirea investițiilor întreprinderilor în vederea reducerii consumului de energie și a emisiilor

Noua inițiativă include un sprijin în valoare de 25 milioane EUR orientat către investițiile în combaterea schimbărilor climatice.

Asigurarea faptului că România beneficiază de Planul de investiții pentru Europa

Acest nou sprijin pentru investițiile locale din partea Deutsche Leasing România este susținut de Fondul European pentru Investiții Strategice (FEIS), pilonul central al Planului de Investiții pentru Europa, în cadrul căruia Grupul BEI și Comisia Europeană colaborează pentru a stimula competitivitatea economiei europene.

Sprijin sporit pentru investițiile întreprinderilor în regiunile de coeziune

Noul sistem face parte dintr-un program mai amplu de finanțare prin titluri garantate cu active al Grupului BEI, în valoare de 2 miliarde EUR, pentru a acoperi capitalul circulant, nevoile de lichiditate și provocările în materie de investiții cu care se confruntă întreprinderile din întreaga Europă, exacerbate de pandemia COVID-19. Acest lucru va viza sprijinul acordat regiunilor de coeziune.

În ultimele săptămâni, Grupul BEI a permis creșterea finanțării pentru investițiile întreprinderilor din România, în cooperare cu principalii parteneri financiari locali.

Peste 185 milioane EUR din finanțarea sectorului privat în legătură cu COVID-19 vor sprijini companiile locale prin intermediul noilor linii de credit ale Băncii Europene de Investiții cu bănci publice și private din România.