Birmania: Premierul Aung San Suu Kyi –arestată după o livitură de stat

0
600

Armata birmaneză a proclamat starea de urgenţă pentru un an, în cursul dimineţii, plasând generalii săi în principalele posturi de decizie. Puciul militar a fost condamnat de mai multe capitale străine. Şefa guvernului civil, Aung San Suu Kyi, dar şi preşedintele Republicii, Win Myint, au fost arestaţi, dar printr-o scrisoare pe reţelele de socializare a partidului au cerut populaţiei să nu accepte puciul. Militarii acuză Comisia Electorală de a nu fi remediat „enormele iregularităţi” care au avut loc în cursul legislativelor din noiembrie 2020, câştigate de partidul lui Aung San Suu Kyi, aflat la putere după 2015. Statele Unite şi Australia au reacţionat imediat cerând eliberarea liderilor LND (Liga Naţională pentru Democraţie) şi restabilirea democraţiei. Secretarul General ONU, Antonio Guterrez, a condamnat cu vehemenţă arestarea lui Aung San Suu Kyi. Şeful armatei, generalul Min Aung Hlaing, a declarat că însăşi Constituţia ţării ar putea fi revocată. Multă vreme exilată în Anglia, Aung San Suu Kyi (75 ani), a revenit în Birmania în 1988 devenind o figură a opoziţiei, în faţa dictaturii militare. Ea a petrecut 15 ani într-o rezidenţă supravegează, înainte de a fi eliberată în 2010.