Peste 15 milioane de euro, valoarea absorbţiilor de fonduri europene, în agricultura doljeană, în 2018

0
608

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale  (OJFIR) Dolj a instrumentat, în anul 2018, foarte multe proiecte de finanţare în dezvoltarea agriculturii româneşti, fondurile europene absorbite depăşind 15 milioane de euro.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) are, în fiecare judeţ, structuri subordonate, care pun în aplicare, conform unei strategii bine structurate, implementarea tehnică şi financiară a programelor de finanţare a investiţiilor rurale în teritoriu . Totul face parte din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. În judeţul nostru, orice procedură se efectuează prin OJFIR. „Avem, ca obiect de activitate, primirea şi verificarea cererilor de finanţare depuse de solicitanţii pentru măsurile finanţate prin PNDR, în conformitate cu legislaţia. Selecţia Cererilor de Finanţare (CF), conforme şi eligibile la nivelul instituţiei noastre, are loc la nivel naţional, în funcţie de punctajul obţinut de fiecare CF şi în limita sumelor alocate”, a precizat  Daniel Popescu, director al OJFIR Dolj.

Există şi răspundere

Prin activitatea specifică, instituţia a instrumentat 779 de cereri de finaţare, cele mai multe – 584 – fiind pentru sprijinul dezvoltărilor fermelor mici, pe locul al II-lea fiind, cu 79, investiţiile în sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, iar ultima poziţie pe podium , cu 58 de dosare, este ocupată de domeniul investiţiilor în exploataţii agricole. În ceea ce priveşte Cererile de Plată (CP), OJFIR a instrumentat unu număr de 593, cele mai multe – 244 – fiind pentru sprijinul acordat dezvoltării fermelor mici. „În anul 2018, absorbţia de fonduri europene, nerambursabile, în Dolj, a fost de aproape 71,4 milioane de lei, un echivalent cu peste 15,6 milioane de euro. Cea mai mare sumă – 6,6 milioane de lei  – a fost pentru implementarea acţiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală. Având în vedere co OJFIR Dolj este structură internă a AFIR, activitatea specifică se desfăşoară în conformitate cu procedura internă a instituţiei, unitatea fiind auditată anual, iar eventualele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii, rezultate din auditare, sunt implementate cu prioritate, răspunderea fiind în sarcina persoanelor /compartimentelor vizate, precum şi a conducerii unităţii”, a mai menţionat Daniel Popescu.