Guvernul a luat o serie de măsuri de reorganizare a administrației publice centrale, în concordanță cu Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii noului Cabinet.
Pentru asigurarea unei abordări și practici unitare în gestionarea fondurilor europene, precum și pentru creșterea substanțială a nivelului lor de utilizare, printr-o ordonanță de urgență adoptată astăzi au fost înființate Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Fondurilor Europene, prin reorganizarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Această abordare răspunde preocupării Comisiei Europene privind menținerea expertizei acumulate în perioada de programare și asigură implementarea programelor 2014-2020.
Ministerul Fondurilor Europene a fost înființat prin preluarea structurilor de specialitate și a activităților din domeniul fondurilor europene de la MDRAPFE, cu excepția activităților, structurilor și personalului aferente Programului operațional regional 2007-2013 și 2014-2020, Programului operațional „Dezvoltarea capacității administrative” 2007-2013, Programului operațional „Capacitate administrativă” 2014-2020, autorităților de management/autorităților comune de management, autorităților naționale, secretariatelor tehnice comune, punctelor de contact/punctelor naționale de contact/persoanelor naționale de contact pentru programele finanțate din FEDR-CTE, ENPI-CBC, ENI-CBC, IPA-CBC și din fonduri naționale, precum și funcțiile de puncte de contact în materie de control pentru programele finanțate din ENI-CBC. De asemenea, Ministerul Fondurilor Europene va prelua activitatea și personalul Organismului Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
Totodată, Secretariatul General al Guvernului va prelua de la Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Social structurile și activitățile, cu excepția celei din domeniul dialogului social, care va fi preluată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.
Alte modificări mai vizează:
Ø trecerea Administrației Rezervației Biosferei ”Delta Dunării” din subordinea Secretariatului General al Guvernului în subordinea Ministerului Mediului;
Ø trecerea Comisiei Naționale de Prognoză din subordinea Ministerului Finanțelor Publice în subordinea Secretariatului General al Guvernului;
Ø Trecerea Agenției pentru Agenda Digitală a României din subordinea Guvernului în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.
Ministerele nou-înființate și instituțiile care preiau activități și structuri de la alte ministere preiau și personalul aferent acestora, în condițiile legii. Personalul preluat își păstrează drepturile salariale avute la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.