Zlatinski: “Sunt convins că vom practica un joc peste cel de anul trecut”

0
337

Mijlocaşul bulgar Hristo Zlatinski spune că obiectivul său şi al colegilor săi în restul sezonului este să practice un fotbal ofensiv, mai calititativ decât cel din prima parte a campionatului, în condiţiile în care Universitatea Craiova a ratat deja toate obiectivele acestei stagiuni. „Am pierdut şirul cantonamentelor petrecute în Antalya. Avem condiţii bune pentru a pregăti partea a doua a sezonului. Când se vor relua meciurile oficiale, ne dorim să jucăm mai bine decât am făcut-o până acum în campionat. Avem un nou antrenor care mizează pe posesie, pe un fotbal ofensiv. De aceea sunt convins că vom practica un joc peste cel de anul trecut. Pentru mine este bine că suntem trei jucători bulgari la Universitatea, ne avem unul pe altul. Mai mult, vorbim aceeaşi limbă, dar cel mai important este ca din februarie toată echipa să vorbească aceeaşi limbă, cea universală, a fotbalului“ a declarat internaţionalul bulgar, citat de site-ul oficial al clubului din Bănie. Universitatea a disputat aseară un nou meci amical în Antalya, contra maghiarilor de la FC Paksi, ale cărui amănunte le puteţi găsi pe cvlpress.ro.