Pluguşorul şi Sorcova, tradiții populare la început de an

0
1287

În prima zi a noului an, se merge cu Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii.

Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Pluguşorul a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat şi adusul boabelor în hambare.

Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.

Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele “sorcovă” vine de la cuvântul bulgar ”surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe persoanei vizate. Alături de Pluguşor, Sorcova este puternic înrădăcinată în cultura poporului nostru.