Peste 600.000 de români poartă numele Vasile

0
495

sfantul-vasile-cel-mareSfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă astăzi, 1 ianuarie. Peste 600.000 de români poartă numele Vasile. Foarte răspândit în toată lumea creştină, el provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătură cu basileos, “rege”, “împărat”, “bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă forma Vasile (la vechiul Vasilie pare să fi renunţat chiar şi conservatoarea limbă bisericească), cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astazi destul de rar, fiindu-le preferat mai graţiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica şi Sica/Sica.

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxa pe 1 ianuarie şi pe 30 ianuarie alături de Sfinţii Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori şi patru fraţi. Cinci din cei nouă au devenit sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinţii lor, Vasilie, Emilia şi Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre fraţii săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa şi Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viaţă ascetică.