Legea Statutului rezerviştilor voluntari a intrat în vigoare. Recrutările încep în maximum 3 luni

0
411

rezervistiLegea privind Statutul rezerviştilor voluntari a intrat în vigoarede astăzi, normele de aplicare a legii urmând să fie emise în termen de cel mult 90 de zile, după care Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va încheia contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari.

Normele metodologice de aplicare a Legii privind Statutul rezerviştilor voluntari sunt în curs de finalizare şi vor intra in vigoare în primul trimestru din anul 2017, MApN urmând să încheie contracte cu aproximativ 2.900 de rezervişti voluntari, din care circa 2.300 de soldaţi şi gradaţi, 400 de subofiţeri şi maiştri militari şi 200 de ofiţeri.

MApN anunţă că în acest moment nu se pune problema reluării stagiului militar obligatoriu şi că voluntarii rezervişti urmează să primească, pe toată perioada în care vor beneficia de acest statut, 10 la sută din salariul de bază.

Orientarea se face către tineri care nu au formaţie militară anterioară dar care sunt trecuţi printr-un sistem de formare menit să le ofere cunoştinţele necesare pentru a fi apţi să utilizeze tehnica militară prezentă.

Articolul 5 din Legea 270/2015 cu privire la Statutul rezerviştilor voluntari prevede că aceştia vor fi declaraţi în continuare în sistemul public de pensii, de asigurări sociale de sănătate şi în sistenul asigurărilor de şomaj pentru perioadele în care participă la instruire şi în misiuni şi vor beneficia de drepturi salariale prevăzute pentru personalul militar activ, prime de fidelitate, măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală, recuperare după participarea la misiuni, drepturi de echipare şi de hrană, pensii şi despăgubiri în caz de invaliditate, cursuri gratuite şi decontarea deplasărilor în afara garnizoanei de reşedinţă pe timpul chemării de către unităţile militare.

Totodată, rezerviştii voluntari vor beneficia de asistenţă familială acordată de autorităţile militare şi civile.